Picături de istorie, spectacolul care a adus la viață poveștile Tomisului antic

Spectacolul „Picături de istorie”, care a avut loc sâmbătă seara, în centrul vechi al Constanței, a adus la viață o parte din poveștile Tomisului Antic.

Aproximativ 500 de oameni, care au urmat-o ascultători pe Tomis, „ghidul” periplului cultural-istoric, au plânsîmpreună cu Cecilia Artemisa și Perinthos, au sperat împreună cu Epifania și mama sa, au fost solidari cu marele Ovidius, i-au căinat pe Asclepiades și pe doica fiilor acestuia, s-au speriat de Hecate, s-au mândrit cu legionarul Valerius Germanus și cu soția acestuia, Claudia Iulia, s-au amuzat cu gladiatorul Argutos cel șiret, s-au identificat cu cei care au dat numele acestui oraș: Constantin, Constantia și Elena.

Dincolo de poveștile aduse la viață, spectacolul a fost inedit prin modul de punere în scenă: itinerant. S-a plecat de la părculețul din fața Edificiului Roman cu Mozaic, s-a trecut prin mozaic, până în curtea interioară, și s-a terminat la termele romane.

„A fost magnific. Prin jocul minunat al actorilor care s-au întrecut pe ei înșiși în această montare atipică, plina de neprevăzut, prin scenariul plin de esență, prin scenografia impresionantă, prin regia îndrăzneață și plină de soluții inovatoare pentru toate provocările specifice unui astfel de text și mai ales ale unui spatiu de joc neconvențional precum cel de la Mozaic, prin feeria de lumini, prin muzică, am reusit din nou să „facem pietrele să vorbească și să plângă”, adică să însuflețim niște elemente de patrimoniu inestimabile, de a căror existență, valoare și importanță uităm, din păcate, din ce în ce mai des… Or, în aceste condiții, nu pot decât să mă bucur și să fiu mândru că aproximativ 500 de oameni au ascultat, au văzut și au trăit prin intermediul actorilor câteva din poveștile de viață și de moarte ale unor oameni, constănțeni ca mine, ca tine, ca noi, care au trăit în orașul acesta acum 2000 de ani. Sincer, mai mulți decât eu, unul, m-aș fi așteptat”, spune Sebi Pătrunjei, coordonatorul proiectului.

Publicul a fost foarte atent pe parcursul întregii piese, dovadă fiind și liniștea deplină în care i-a ascultat pe actori.

Organizatorii nu trec peste un incident care s-a petrecut la spectacol: o tânără a stat pe una dintre pietrele din parcul de la termele romane, piatră care s-a deplasat din locul ei, fata căzând în gol circa doi metri. „Sperăm că totul e în regulă, am înțeles că nu e nimic grav, și că o să-i treacă și sperietura, pentru ca întâmplarea să nu devină decât o amintire amuzantă, de povestit prietenilor la banchet”, a spus Sebi Pătrunjei.

Regia artistică, scenografia și scenariul au fost semnate de Dana Dumitrescu, directoarea Teatrului de Stat Constanța, muzica de Adrian Mihai, iar documentarea îi aparține scriitorului Cristian Cealera. Din distribuție au făcut parte: Laura Iordan Adrian, Maria Lupu, Alina Manțu, Ana-Maria Ștefan, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Remus Archip, Alexandru Agafitei, Adrian Mihai și Cosmin Mihale.

Valoarea totală a proiectului a fost de 61.500 de lei, din care finanțarea nerambursabilă din partea AFCN a fost de 55.000 de lei, iar contribuția proprie a Rusu I. Georgiana P.F.A a fost de 6.500 de lei.

Organizatorii au mulțumit finanțatorului și partenerilor.

„Mulțumim AFCN pentru că ne-a arătat încredere de la început. Timpul a dovedit că nu le-am înșelat încrederea. Este al șaselea proiect încheiat cu succes în doar un an și jumătate și mai avem două în derulare. Mulțumim și partenerilor, Primăria Municipiului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța pentru înțelegere și suport.”, a conchis Sebi Pătrunjei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular