Un om de afaceri decide, după ani de zile de activitate, să investească într-o carieră de piatră. Investiția îl depășește, așa că decide să apeleze la un credit bancar de patru milioane de euro. Nu se aruncă irațional cu capul înainte, apelează la specialiști, pentru a calcula riscul acestei afaceri. Toți îi spun că investiția merită. Niciunul însă nu avea cum să anticipeze ce a urmat.
La scurt timp după ce cumpără cariera de piatră de la Sibioara, omul de afaceri primește o notificare prin care află că proprietatea sa fusese miza unui proces, prin care s-a decis retrocedarea celei mai importante părți din carieră, către niște babete reprezentate de expertul în retrocedări, Ionel Hasotti.
Omul de afaceri râde. Știe foarte bine că legea e clară: o carieră de piatră nu poate fi retrocedată. Punct. E simplu. Și cum naiba să retrocedezi proprietatea cuiva, fără să-l chemi și pe proprietar în fața instanței?
Și de acolo începe lupta. Cu sistemul. O judecătoare dă o decizie favorabilă celor ce pretind că pământul e al lor și implicit o decizie contrară legii. Apoi aflăm că judecătoarea a fost săltată pentru luare de mită. Dar decizia nu se revocă. Și apoi șirul de decizii ”dubioase” continuă. Omul de afaceri se află totuși într-un caz de retrocedare, pe care știe că un om anume îl poate stopa. Acela este Prefectul. Garantul legalității, omul care veghează ca toate deciziile luate în administrația din județ să fie legale, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Dumnezeul care veghează ca tu, plătitorul de taxe și impozite, să nu fii abuzat pe banii tăi.
Doar că la Constanța, prefectul a părut să fie, de fiecare dată, un furuncul pe buba asta coruptă pe care o reprezintă grupul ăsta de interese care vor să confiște o carieră de piatră, în ciuda legii. Și în ciuda bunului simț. Pentru că da, asta avem. Și în acest caz și în multe altele. Un grup infracțional organizat, care nu se dă înapoi de la absolut nimic pentru a-și atinge scopul. Iar prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu (te bufnește și râsul când spui asta), a fost aproape de fiecare dată, indiferent cum l-a chemat, un pion pe tabla de șah al acestor nemernici. Iar Ioan Albu, recent demisionat, a dat impresia că nici nu mai vrea să se ascundă, că a dorit să ”trântească” pe față cazul, fără a-i fi teamă de consecințele penale pe care le-ar putea suporta.
Iar efectele deciziilor pe care le-a luat, în cazul SOMACO, se văd cel mai bine acum, după demisia lui. Ioan Albu a plecat, bine mersi, dar procesele în care a ”omis” să implice instituția pe care a condus-o se pierd acum pe bandă rulantă.
Iar cazul SOMACO este, din nou, cel mai bun exemplu.
Întârzieri cu ”tâlc”
Revenind la cazul SOMACO, prefectul Ioan Albu avea de inițiat o acțiune simplă, în fața instanței, pentru a-l ajuta pe proprietarul furat. A inițiat-o, parcă în ciuda tuturor celor implicați, cu trei zile mai târziu decât prevedea termenul legal. Asta deși fusese anunțat insistent când și cum expiră termenul pentru a se adresa instanței. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, se adresează instanței târziu, motiv pentru care, evident, cererea îi este respinsă.
Surprins de scandalul apărut în presă, prefectul scrie o hârtie prin care explică instanței că documentele se mișcă lent de la un funcționar la altul, că unii funcționari au fost în concediu medical și roagă frumos instanța să-l ierte pentru întârziere și să înțeleagă că ”i-a mâncat câinele tema”. Numai că depune și această scuză, după termenul prevăzut de lege.
Ceea ce e inadmisibil. Hai, că ai întârziat o dată, o poți arunca pe soartă. Dar să întârzii și cu hârtia prin care îți ceri scuze pentru întârziere, deja e prea mult. Deja pute a aranjament pe față.
Cât de proști să fim, noi toți cei care urmărim acest caz, încât să credem că prefectul a întârziat toate acțiunile din cazul SOMACO, întâmplător? Cât de proști ne credeți, domnule Ioan Albu, fost prefect?
Și indolența prefectului, nu se oprește aici. În anul 2017, la Prefectura Constanța au ajuns documente, extrase din arhivele statului, care demonstrau fără putință de tăgadă că proprietatea retrocedată nu aparținea familiei doamnelor ce revendicau terenul din carieră. Dacă prefectul de atunci, Adrian Nicolaescu, s-a mulțumit cu a trimite actele instanței, următorul prefect, Ioan Albu, a ignorat documentele complet, deși le putea folosi pentru a lămuri cazul.
Nici primul, nici cel de-al doilea prefect nu au crezut de cuviință să sesizeze autoritățile statului, în legătură cu o falsă retrocedare. Oare de ce?
Albu a plecat înainte ca procesele să se piardă definitiv
Între timp, prefectul Ioan Albu și-a dat demisia, fugind în mod rușinos de responsabilitate. În urma lui, procesele se pierd pe bandă rulantă, dar tânărul fost prefect nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute.
În data de 18 octombrie, instanța a respins cererea Prefecturii, distrugând companiei SOMACO o șansă importantă de a-și recupera proprietatea furată. Mai mult decât atât, Prefectura Județului Constanța în solidar cu Primăria Lumina, vor trebui să plătească daune de aproximativ 700.000 de euro către băieții deștepți care au confiscat proprietatea SOMACO. Totul din indolența fostului prefect, care este acum pasibil de mai multe plângeri penale pentru activitatea sa grandioasă.
Continuăm să urmărim acest caz și mai ales modul în care va fi tras la răspundere fostul prefectul pentru modul dezastruos în care a condus Prefectura Constanța și pentru pagubele de milioane de euro pe care ”întârzierile” din activitatea lui Ioan Albu le-a adus. Vom reveni.
