No menu items!
No menu items!

Infractorul fugar Dragoș Săvulescu din Dosarul Retrocedărilor lui Mazăre ne scrie pe blog

Infractorul Dragoș Săvulescu, condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Retrocedărilor lui Radu Mazăre, în loc să se predea autorităților române și să-și ispășească pedeapsa primită, ne transmite mesaje pe blogul personal.

Ca și fostul primar al Constanței, infractorul Radu Mazăre, și infractorul Săvulescu dă vina tot pe expertizele realizate în această cauză și spune că, va ataca decizia la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Săvulescu mai spune că, acest dosar a fost demarat după ce, Constantin Cucoară – fostul șef al Cadastrului Constanța a făcut o plângere penală. Conform relatărilor sale, în prima fază, dosarul a fost cercetat și închis de polițiști, dar ulterior, din ordinul procurorului Doru Țuluș investigațiile au fost reluate. În spatele întregii “conspirații” s-ar fi aflat fostul președinte Traian Băsescu, care dorea neapărat capul lui Mazăre pe o tavă de argint.

Mai mult, Săvulescu afirmă că, sentința a fost dată la presiunea mass-media și a “Serviciilor” în ciuda faptului că, prejudiciul a fost calculat de niște “specialiști”, și nu de “experți.”

Potrivit relatărilor inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție este “reduta Serviciilor, motiv pentru care, aici “dosarul a fost distribuit aleator la celebrul Complet Negru, prezidat de și mai celebrul domn judecător Ionuț Matei!!” zice Săvulescu.

În finalul acestei epistole, infractorul Săvulescu ne anunță că, nu are de gând să se predea autorităților române, ba mai mult, spune că urmează să revină cu “precizari raportat la anumite informații false, tendențios și malițios prezentate de o parte a presei din România”

Pentru o părere obiectivă vă invităm să citiți zicerile lui Săvulescu direct pe blogul acestuia.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular