Pentru remedierea avariei survenită astăzi – 01 aprilie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Constanța, echipele de intervenție sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 13,00 – 16,00.
Sunt afectați consumatorii de pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între străzile General Manu şi Răscoalei 1907 .
Inițial, echipele de intervenție au încercat să efectueze reparația cu conducta sub presiune, însă având în vedere debitul mare de apă s-a impus sistarea furnizării acesteia pe tronsonul avariat.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei într-un timp cât mai scurt.