No menu items!
No menu items!

Cum și-au dat mâna șmecherii din Năvodari, pentru un jaf de un miliard de euro

Ceaușescu a sfârșit în fața plutonului de execuție și dacă oricare dintre noi și-a închipuit că din acel moment în România va curge lapte și miere, e foarte clar acum că ne-am înșelat amarnic. ”Tiranul” pe care l-am dorit cu toții executat a fost înlocuit rapid de băieții deștepți din eșalonul doi comunist, băieți care s-au înconjurat de grupuri de interese bine construite cu un singur scop, îmbogățirea prin jaf.

Din momentul așazisei revoluții, am putut vedea cu toții cele mai ingenioase metode de furt. Nu vorbim, evident, de furturile mărunte ale pungașilor rupți în cur de foame și pedepsiți rapid cu ani grei de închisoare. Ne referim, desigur, la ceea ce Nicolae Ceaușescu ar fi numit ”subminarea economiei naționale” sau ”furt din avutul obștesc”, infracțiuni pentru care, înainte de 1989 sfârșeai împușcat, iar acum sfârșești … bogat și de cele mai multe ori, nepedepsit.

După 30 de ani de jaf, Statul vrea înapoi terenurile furate de la Năvodari

Vorbeam despre grupurile de interese formate imediat după revoluție, care au acaparat tot ce au putut. Dacă la televizor ni s-au arătat niște băieți tatuați din cap până în picioare, numiți de media ”interlopi” periculoși pentru societate, adevărata mafie, formată din primari, avocați, notari, procurori, judecători și, în general, angajați ai instituțiilor de stat care puteau da o mână de ajutor grupului, stătea bine ascunsă de media și-și vedea de treabă, adunând proprietăți de sute de milioane de euro, la nivelul fiecărei localități. Într-un serial TV, extrem de actual, prefectul îl îndeamnă pe primar: ”fură bă, că n-are cine să te prindă, doar n-o să te bag eu la pușcărie”. Cam așa au stat lucrurile în țara asta. Reprezentanții justiției, fie că vorbim de procurori sau judecători, au pus umărul alături de corupții din administrația publică, la un jaf pe care dacă l-ați înțelege în întregimea lui, la nivel național, v-ați lua cu mâinile de cap. Și au scăpat nepedepsiți, că doar nu era să se aresteze între ei, iar o lege a răspunderii magistratului n-a existat niciodată. Oare de ce?

Astăzi, ne concentrăm din nou pe micuța localitate Năvodari. Unde oare e mai bine să dai un tun de proporții, dacă nu într-o localitate mică, mai ales când aceasta are norocul să fie și pe malul mării. Și dacă mai are norocul, de la Dumnezeu, să aibă un lac în zonă, se lasă cu chiuituri de bucurie, ale șmecherilor ce se grăbesc să-și ridice acolo viluțe.

În prezent, statul român se judecă cu administrația din Năvodari. Dosarul a fost deschis de Apele Române. În dosar, Ministerul Finanțelor atrage atenția asupra mai multor hotărâri nelegale luate de administrația locală, începând cu anul 2003 și până în prezent, prin care „domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, respectiv privat al orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate“.

Adică, administrația din Năvodari a furat. A luat terenul statului, l-a trecut în proprietatea orașului, pentru ca mai apoi să-l împartă sau, după caz, să-l vândă. Prietenii care au închis ochii în fața furtului evident au primit partea lor, ziariștii care n-au relatat jaful, la fel, iar ce a rămas, s-a vândut, inițial către interpușii celor din administrație, la prețuri de nimic, iar mai apoi, la preț real către cumpărători de bună credință. Cam asta a fost rețeta. Dimensiunea jafului, arătat în cadrul procesului, pe care l-am urmărit din sală, la fiecare înfățișare, este incredibilă: peste 364 de hectare de teren, doar în jurul lacului Siutghiol. Adică, la un preț modic, un jaf de un miliard de euro.

Vă întrebați, probabil, de unde această suprafață. V-o spunem noi, direct: din lacul Siutghiol, pe care băieții deștepți din Năvodari l-au încărcat cu pământ, an de an, pentru a dezvolta noi proprietăți.

Un document, prezentat de Ministerul Finanțelor Publice, arată o realitate de necontestat. din analiza memoriilor care au însoțit Planurile Urbanistice Generale 1994 și 2002, se reține că anterior anului 1990, teritoriul administrativ al orașului Năvodari cuprindea o suprafață de 6.912,5 hectare, din care suprafața de 400,79 hectare reprezenta suprafața trupului Mamaia Nord. Din raportul Curții de Conturi a României, înregistrat în Năvodari în anul 2017, rezultă că suprafața administrativă a terenurilor de pe raza UAT Năvodari, valabilă la 31 decembrie 2016, este de 7.277 ha, rezultând o extindere a teritoriului administrativ al orașului Năvodari cu o suprafață de 364,5 hectare, adică 3.645.000 de metri pătrați.

Vă dați seama? Pe cât de mic orașul Năvodari, pe atât de mari au fost hoții care l-au administrat.

Extinderea ilegală, subiect al presei naționale

Despre furtul epocal de la Năvodari, ziarul România Liberă a prezentat ieri, într-un material amplu, detalii cât se poate de interesante. Această extindere a suprafeței teritorial-administrativă a orașului Năvodari s-a realizat prin fraudă de la lege, în sensul că extinderea cu 364,85 ha s-a realizat prin însușirea domeniului public al statului“, spun reprezentanții Ministerului Finanțelor. Suprafața aceasta este compusă din 6,526 ha, reprezentând suprafața malurilor estic, vestic și nordic ale lacului Siutghiol, aflate pe raza teritorială a UAT Năvodari, din care domeniul public al statului în zona Mamaia Nord este de 4,25 ha. 52,83 ha reprezintă terenul câștigat din lac în perioada 1983 – 1987, prin aportul de pământ rezultat de la lucrările canalului Dunăre-Marea Neagră. 120 ha reprezintă extinderea trupului Mamaia Nord. Un ordin al prefectului din 1991 care aproba PUG-urile a fost revocat, pentru că nu mai corespunde realității din teren. În fine, 185.494 ha reprezintă suprafața terenului câștigat atât din mare, cât și din lacul Siutghiol, prin lucrările de consolidare a malurilor lacului (estic, nordic și vestic), edificate în perioada 2002 – 2018 de către proprietarii terenurilor riverane lacului.” a relatat România Liberă.

Harta jafului. Teritoriul marcat de dungile albastre și roșii a fost furat
Harta jafului. Teritoriul marcat de dungile albastre și roșii a fost furat

Reprezentanții OCPI, complici la jaf?

În procesul ce curge acum la secția civilă a Tribunalului Constanța, statul român a cerut Oficiului de Cadastru să prezinte documentele prin care administrația din Năvodari a intabulat hectarele despre care facem vorbire. De mai bine de două luni, OCPI a refuzat să prezinte aceste documente. Ne întrebăm, din nou, oare de ce? Simplu. Complicii de la OCPI au intabulat fără a exista documentația completă, fiind, cel mai probabil, recompensați generos. Altă explicație nu poate exista. Finalul este, însă, unul iminent. Adevărul va ieși la iveală, totul fiind doar o chestiune de timp.

Ce au păzit judecătorii, procurorii, polițiștii?

A fost nevoie de intervenția autorităților de la București, pentru ca buboiul corupției instituit la Năvodari să se spargă. Pe 19 februarie 2016, primarul Nicolae Matei era condamnat la 1,6 ani de închisoare. O pedeapsă suspect de mică, având în vedere că în prima instanță primise cu doi ani mai mult. În total, Matei a stat în spatele gratiilor doar șase luni de zile, prin grija unor ”prieteni influenți” care s-au ocupat să-i reducă din pedeapsă până și arestul preventiv efectuat în alt dosar. Interesant, pentru cazul nostru, este ce notau organele de anchetă în rechizitoriul care l-a dus pe Matei la pușcărie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că „în perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul orașului Năvodari, i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic“.

„În schimb, la data de 18 octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae i-a promis ofițerului de poliție, iar la data de 25 octombrie 2012 i-a și dat acestuia, două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Vâlcu Nicolae a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv.”

Și nu este singurul caz de acest gen, la Năvodari. Procurorii au arătat, într-un alt dosar, că primarul din Năvodari a oferit mită judecătoarei Corina Jianu, două terenuri. Iată ce spune DNA în rechizitoriu: La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate. Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei. Transferul acestei suprafeței de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice pronunțate cu rea-credință de către inculpata Jianu Corina Eugenia.

Ați înțeles acum modul în care s-a furat un miliard de euro la Năvodari?

Poate că statul va recupera o parte din pagubă dar adevărații vinovați vor scăpa liberi

Procesul dintre statul român și administrația din Năvodari își va urma cursul normal. Poate că, odată ajuns aici, corupții din justiția constănțeană nu vor mai putea opri lucrurile să se întâmple. De plătit, însă, nu vor plăti procurorii, judecătorii, polițiștii, funcționarii, notarii, avocații și toți cei care și-au dat mâna pentru a jefui statul român. Pentru aceștia, ochii au fost închiși, iar timpul a prescris faptele de care se fac vinovați. De plătit, vor plăti tot cumpărătorii de bună credință, care vor afla că au cumpărat proprietăți furate și se vor vedea nevoiți să aibă o discuție cu adevăratul proprietar, statul român.

În concluzie, trebuie menționată și explicația extrem de simplistă pe care a oferit-o avocata Primăriei Năvodari în fața instanței, legat de acest furt epocal. ”Statul român trebuia să-și intabuleze terenurile. Dacă n-a făcut-o, am făcut-o noi, Primăria”, a spus avocatul, arătând foarte clar că la Năvodari, autoritățile s-au jucat un fel de ”stop a mea” cu terenurile statului, pe modelul ”primul sosit, primul servit”.

Cu un miliard de euro acoperi necesitatea financiară a justiției din România pe vreo patru ani și bugetul localității Năvodari pe 50 de ani. Nu poți să nu te întrebi, ca jurnalist, cine e șmecherul șef care a primit felia cea mai valoroasă din furtul practicat, sistematic, ani la rândul, în localitatea în care soarele sărută marea (numai pe bani).

Vom reveni! 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular