Nicușor Constantinescu. Comunicat de la Poarta Albă

COMUNICAT

“Ieri ,9.04 2019, avocatii mi–au confirmat demararea ceretărilor penale de către Parchetul de pe lângă ICCJ (PICCJ), secția magistarați, împotriva procurorului DNA Andrei Bodean pentru abuzurile săvârșite de acesta: cercetare nedreaptă, tortură fizică și psihică, abuz în serviciu, represiune nedreaptă.

Tot ieri, 9 .04.2019 ,am stabilit cu avocații recuzarea judecătoarei Ardeleanu Antoneta din cadrul Tribunalului Constanța, judecătoare care m-a judecat și condamnat în dosarul ,,Fantasio “ la 8 ani de închisoare cu executare pentru finanțarea Festivalului de muzică Mamaia, deși prejudiciu din dosar este zero, finanțarea fiind făcuta prin hotărâri de consiliu județean, luate cu votul majorității consilierilor județeni, ca în fiecare an!

Aceeași judecătoare Ardeleanu Antoneta, avansată șefa secției penale a Tribunalului Constanța, mi-a fost distribuită de către BIMOM în alte 2 dosare penale tot pemtru așa-zise abuzuri în serviciu făcute tot ca președinte al Consiliului Județean Constanța, tot în baza hotărârilor de Consiliu Județean, luate cu votul majorității consilierilor județeni.

Ieri, 9 .04. 2019, subsemnatul, inculpatul de serviciu, la aceeași judecătoare Ardeleanu Antoneta, am avut 2 termene: primul în dosarul ,”Elicopterul”, iar celălalt în ,”Combat Press” unde este vorba de publicitatea unor programe ale județului Constanța.

În toate cele 3 dosare penale am fost și sunt cercetat de același procuror DNA Bodean Andrei.

După ultima arestare preventivă, acest procuror DNA Bodean Andrei, a continuat fabricarea de dosare penale –toate având aceeași temă – abuz în serviciu. Mi-a fabricat dosare inclusiv în 2016,2017 si 2018 când eu eram deja încarcerat.

Iată însă ca susținerea politică dată Laurei Codruța Kovesi de către conduăatorii europeni în politica internă și în justiția din România a dus la susținerea acesteia și a camarazilor săi și în distrugerea capitalului românesc și a liderilor politici incomozi, inclusiv a subsemnatului și a fostului primar Radu Mazăre, toate având legătură cu interesele Portului Constanța.

Astfel, pe 8.04.2019 , procurorul DNA Bodean Andrei, aflând de plângerea pe care i-am facut -o, din răzbunare și ură, mi-a fabricat 2 noi dosare penale !

Deși știe că sunt încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, trimis chiar de el, începând cu luna mai 2016, cele doua noi citații sunt transmise ca și cum eu aș fi un cetățean liber, acasă.

Precizare: corespondența a fost adusă la penitenciar cu poșta specială SRI – ceea ce este fară comentarii. L-am recuzat pe veșnicul procuror șef DNA Constanța, Bodean Andrei, si astăzi la procurorul sef DNA Central, considerând că acesta este incompatibil în a instrumenta aceste două dosare.

Fărădelegile continuă cu aceleași personaje, din pacate ! “

Constantinescu Nicușor Daniel
10.04.2019

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular