Radu Mazăre – Comunicat pentru țară, de la penitenciarul Rahova

Acesta comunicat a fost transmis de Radu Mazăre, azi, prin intermediul avocatei Lizeta Haralambie, care l-a vizitat chiar de la primele ore ale zilei. Haralambie este o apropiată a familie Mazăre din Constanța, membră a grupului de interes țesut de fostul primar.

De peste patru ani nu mai dau declaraţii şi nu mai sunt deloc implicat în viaţă publică sau politică. Cu toate acestea constat că numele meu, viaţa şi persoana mea suscită în continuare un uriaş interes. Nu înţeleg de ce şi nu pot să fiu decât surprins şi impresionat.

În acest context doresc să fac câteva precizări, cu scuze pentru lipsa de modestie: sunt mândru de tot ceea ce am făcut în viaţă, am construit de la zero ziare, radio sau televiziuni atunci când nu eram implicat în politică.

Ca primar am construit case pentru tineri şi nevoiaşi, am îmbunătăţit infrastructura şi economia oraşului Cta şi, foarte important, am reconstruit staţiunea Mamaia, pe care am scos o din praf, ruine şi anonimat, făcînd o celebră. Şi lista poate continua pe o pagină întreagă.

Şi în Africa când am ajuns am procedat la fel: am construit un resort într-o junglă sălbatică, doar cu localnici inimoşi, fără utilaje şi facilităţi. Desigur, am făcut în viaţa mea şi greşeli, ca orice om, dar n-am făcut rău intenţionat niciodată, nimănui, fiind şi un om cu frică lui Dzeu”, transmite Radu Mazăre, prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe fondul acestui dosar, la Curtea de Apel Bucureşti, pe parcusul a 8 ani de proces, a 106 termene şi a 5 judecători schimbaţi, s-au realizat de către instanţa două expertize judiciare – mamut . Una de evaluare imobiliară şi una topografică. Ambele expertize au evidenţiat un prejudiciu zero, demolând raportul DNA-ului făcut în acest sens. Aşa se face că la finalul judecăţii la Curtea de Apel au fost zeci de achitări în dosar iar eu am fost condamnat cu suspendare, ca să fie ceva”,

“În apel însă, la ICCJ, “celebrul şi temutul” judecător Ionuţ Matei, pus cu mâna preşedinte de complet în mod nealeatoriu, cunoscut ca un apropiat şi un bun executant al sistemului securist reînviat în ultimii ani în România, m-a condamnat, în doar 3 termene, la 9 ani de puşcărie. Cum? Foarte simplu:
− 1. a înlăturat expertizele judiciare neutre realizate de instanţa de fond şi s-a bazat numai pe rapoartele acuzatorului, adică ale DNA
− 2. fără probe noi, le-a reinterpretat pe cele existente deja”

Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar împotriva jurisprudenţei şi deciziilor CEDO de până acum, dar, sigur, până voi ajunge să fiu judecat acolo voi face puşcărie. CA şi în cazul primarului Mircea Gutău!

Eu consider că nu asta este justiţie. E doar o bătaie de joc! După ce am făcut puşcărie în Madagascar, acolo unde apelul deţinuţilor se făcea într-o curte cu pământ şi mizerie pe jos , unde 1400 de oameni stăteam în genunchi şi cu mâinile la ceafă, fără paturi şi toalete, crede oare cineva că nu o supravieţuiesc în puşcăriile din România? Mă voi descurcă onorabil şi demn! Amintirile şi iubirea nu mi le poate lua nimeni!”, conchide Radu Mazăre.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular