Horia Țuțuianu și Cătălin Grasa continuă să ne creadă proști. Suntem invitați la o regie de prost gust

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu împreună cu bunul său prieten Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean Constanța, ne invită să asistăm la o piesă de teatru, pusă în scenă de cei doi, pentru a ne convinge că mâncarea servită pacienților este una de mare calitate.

”Va asteptam astazi la ora 12.45 la o conferinta de presa, sustinuta de managerul unitatii medicale. Se va discuta despre meniul pe care il primesc pacientii internati in cadrul SCJU si nemultumirile aparute in spatiul public in ultima perioada.  Conferinta se tine la sala de curs nr.1, ulterior aveti posibilitate de filmare si fotografiere in momentul in care se va servi masa.”

Așa sună invitația pe care au primit-o azi jurnaliștii. Dincolo de faptul că invitația vine doar cu două ore înainte de conferință, ceea ce te obligă să-ți schimbi brusc programul, tot evenimentul gândit are ceva extrem de comunist în gândirea și construcția lui.

Vă mai aduceți aminte de merele pe care le puneau securiștii în copaci înainte de sosirea lui Ceaușescu prin livezi? Cam așa sună și invitația primită astăzi, de a viziona momentul în care e servită masa.

Se așteaptă cineva ca exact în momentul în care jurnaliștii vor fi prezenți să privească, masa servită să aibă probleme? Nu. Servirea va fi impecabilă, totul fiind probabil regizat cap coadă. Tocmai de aceea nu ne vom lăsa păcăliți și nu vom participa la simulacrul de eveniment pus în scenă de Țuțuianu și Grasa.

Adevărul, domnilor, se vede din fotografiile trimise de pacienți într-un moment în care niciunul dintre voi nu se aștepta. Iar adevărul e crunt, departe de vizita jurnaliștilor, vă bateți joc de pacienții spitalului, vă jucați cu viața lor.

Dacă sunteți bărbați, lăsați liber jurnaliștilor să viziteze spitalul ORICÂND își doresc ei. Fără aprobări cerute înainte de vizită. Lăsați jurnaliștii să facă vizitele inopinate pe care pretindea președintele CJC că le va face, la începutul mandatului.

Nu vom participa la gluma pe care ne-o propuneți astăzi. Avem mesajele oamenilor drept mărturie pentru a înțelege totul despre mâncarea pe care o primesc pacienții. Iată câteva dintre ele:

Lucretia Simion Tu ai manca mizeria asta???”

Angelica Costea Acest meniu este foarte bun, doar pentru porci, poate chiar pentru toți ,,specialiştii” care l-au recomandat şi întocmit!

Denis Nedeloiu Totul e conform cu realitatea lor; ei trăiesc pe altă lume, ei nu-s umiliți când stau în spital. Domnule manager al spitalului județean… dacă vedeți comentariul ăsta: să vă fie rușine.

Gratiela Gheorghe Caragicu Nu stiu despre mancare, dar stiu ca la Pediatrie, medicii sunt de o aroganta si o lipsa de empatie totala fata de micii pacienti si fata de parinti deopotriva. Abia se uita la copil, nici nu ii consulta cum trebuie, tipa la parinti, ca sa nu amintesc de obraznicia asistentelor care urla la tine, ca parinte, ca iti plange copilul si iti ordona sa il potolesti, parca un copil e pe baterii. Sunt platiti cu mii de lei pe luna si daca vrei sa pui o intrebare, si medicii si asistentele din spital stramba din nas. Deci tot spitalele private raman, la Spitalul Judetean e bataie de joc!

Rusu Pavel Nicolas Am rămas foarte revoltat cand la nașterea băiatului meu ,la micul dejun ,sa adus pentru o mamă lauza care născuse de mai putin de 24 de ore si care trebuie sa adapteze ,un ou,o felie de pâine și un cub de margarină.La pușcărie am auzit ca se mannca mai bine!rusine celor ce propun si votează asa ceva!

Carolina Burada Ieri la pranz, era ceva verde cu alb si cu o aripa de pui. Arata ca o balega. Banuiesc sa fi fost spanac cu orez. Nu am stomacul atat de tare incat sa ma hazardez sa ma uit mai mult la acea farfurie. Cum sa manance bietii oameni? Unii chiar trebuie s-o faca, pt ca nu are cine le aduce macar o chifla. Dar Consiliul Judetean e departe de Spital ( nu in spatiu, ci ca interes). 

Maria Antohe De câte orim fost internată eu cât și ce-i din familia mea,nu am putut mânca nimic de la ei

Miha Ella Nu ai cum sa manânci asa ceva

Și comentariile continuă, în acest fel. Sunt sute. Nu înțelegeți, domnilor, că lumea știe bine ce se întâmplă în Spitalul Județean și că regiile pe care le puneți la cale nu vor avea efect. Nu vă mai faceți de râs. Mai bine dați-vă demisia, domnule Țuțuianu și domnule Grasa și lăsați oameni competenți să se ocupe de ceea ce dumneavoastră e clar că NU știți să faceți.

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular