No menu items!
No menu items!

Țuțuianu vizat de ancheta inițiată de Avocatul Poporului pentru transportul județean de persoane

Instituția Avocatul Poporului, reprezentată de Renate Weber, s-a sesizat din oficiu, anunțând o amplă anchetă în urmă careia va realiza un Raport Special referitor la problemele sistemice care au facilitat crimele de la Caracal.

În cadrul investigațiilor, Avocatul Poporului va solicita informații de la Ministerul Transporturilor, Consiliile Județene, Prefecturile, dar și Ministerul Educației, cu privire la modul în care este asigurat transportul public inter și intrajudețean (pentru toți cetățenii României), dar și transportul elevilor către și dinspre școli.

Așa cum am publicat și-n materialele noastre anterioare, Consiliul Județean Constanța prin Adresa Nr. 13.044 din 20.05.2019 a solicitat Guvernului României să emită Ordonanța de Urgență Nr. 51/2019, intrată în vigoare pe 28 iunie 2019, privind transportul rutier județean de persoane, prin care s-a tăiat finanțarea de la buget a transportului județean.

În această situație deosebit de gravă, Consiliul Județean Constanța este vizat direct de ancheta Avocatului Poporului, alături de CJ Gorj, CJ Brașov, CJ Dolj, CJ Bihor și CJ Brăila – exact inițiatorii OG 51/2019.

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 21, art. 22, art. 47 alin. (1) și art. 49 din Constituția României privind accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, nivelul de trai și protecția copiilor și a tinerilor.

Prezentăm comunicatul Avocatului Poporului așa cum a fost acesta publicat pe pagina oficială a instituției:

„În cadrul investigațiilor, Avocatul Poporului va solicita lămuriri de la STS, ANCOM, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Afacerilor Interne în legătură funcționarea, procedurile și timpul de reacție în cadrul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În același timp, Ministerul Transporturilor, Consiliile Județene, Prefecturile, dar și Ministerul Educației vor fi solicitate să dea detalii cu privire la modul în care este asigurat transportul public inter și intrajudețean (pentru toți cetățenii României), dar și transportul elevilor către și dinspre școli.

Avocatul Poporului se va adresa atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât și Ministerului Public în vederea clarificării, între altele, a modului în care a fost gestionat dosarul primei crime comise în Caracal, în luna aprilie 2019. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va fi solicitat să dea detalii referitoare la modul în care este asigurat efectivul de agenți de ordine publică (din teren) în unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județe, orașe și comune. În același timp, Avocatul Poporului va trimite o adresă către Inspectoratul General al Poliției Române în care va solicita o evidență, precum și detalii privind gestionarea dosarelor referitoare la disparițiile de copii. Colaborarea între unitățile școlare și organele de poliție, în vederea asigurării protecției elevilor, dar și a semnalării eventualelor dispariții, se va afla și ea în atenția Avocatului Poporului.

La finalul investigațiilor, Avocatul Poporului va formula Recomandări și va elabora un Raport Special care va analiza problemele de sistem, pentru ca, pe viitor, astfel de tragedii să fie evitate. Documentul va fi înaintat Parlamentului, Guvernului României și va fi prezentat opiniei publice.” SURSA AICI

Fără bani de la buget, operatorii privați nu pot dezvolta din investii proprii un transport adecvat pe toate rutele, care să lege satele și comunele de marile orașe și de municipiile reședință de județ. Prin promovarea și aplicarea OG 51/2019, cetățenii acestei țări au fost trimiși fără scrupule, de către Guvern și Consilii Județene, să facă autostopul, pentru că bani de transport NU se mai dau.

Așteptăm ca Avocatul Poporului să-l întrebe pe președintele Consiliulului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, cum anume a gestionat problema transportului județean în ultimii trei ani de zile, de când ocupă această funcție. Și mai cu seamă, așteptăm finalizarea Raportului Special, pe care Avocatul Poporului a promis să-l realizeze după terminarea acestor investigații.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular