Am avut dreptate! Asfaltatorul lui Vrabie din Medgidia nu-și face treaba și va fi penalizat.

În primele zile ale anului 2018 dezvăluiam, prin intermediul a două articole, culisele unei licitații dubioase. Este vorba de licitația prin care s-a stabilit prestatorul asfaltărilor din Medgidia. 48 de străzi, adică vreo 16 kilometri. Un contract remunerat cu peste cinci milioane de euro.

La acea vreme am semnalat nu doar faptul că termenii licitației au fost ascunși de reprezentanții Primăriei Medgidia, dar mai ales faptul că firma care câștigase contractul,  Oyl Company Holding AG SRL din Slobozia, avea la activ mai multe lucrări de proastă calitate predate beneficiarilor, situație care ar fi trebuit s-o descalifice din lista potențialilor prestatori, pentru administrația din Medgidia. 

independent

La acea vreme, administratorul public al municipiului Medgidia, Bogdan Moșescu, a organizat o conferință de presă în care a șters pe jos cu reprezentanții Constanta.ro, acuzându-i de rea voință și de dezinformare. Tânărul subordonat al primarului Valentin Vrabie a asigurat în acel moment pe toată lumea că lucrările vor fi de calitate și că asfaltatorul, deși licitase mult sub prețul estimat pentru lucrări, va preda lucrările la timpul stabilit prin contract.

https://constanta.ro/2018/01/19/iata-detaliile-care-au-favorizat-castigatorul-licitatiei-pentru-asfaltarea-stradutelor-din-medgidia/

Astăzi, la aproape doi ani de la acele declarații, administratorul public Bogdan Moșescu, intrat în dizgrația primarului Valentin Vrabie, își trăiește ultimile zile în funcție și ne anunță, pe Facebook, că lucrurile nu merg cum trebuie pe șantierele patriei din Medgidia și totodată că va penaliza asfaltatorul favorit al primarului, pentru mai multe nereguli pe care firma  Oyl Company Holding AG SRL nu dorește să le remedieze și mai ales, pentru că odată cu încheierea contractului, de săptămâna viitoare, lucrările sunt departe de a se fi încheiat. 

”Astăzi am transmis ultima notificare către asfaltator prin care am semnalat aplicarea penalizărilor începând cu data de 25 septembrie. De asemenea, am solicitat remedierea tuturor neconformităților cu prioritate în caz contrar, VOR FI PENALIZAȚI!”, declară (încă) administratorul public al Medgidiei, Bogdan Moșescu.

sesizare

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular