„Al cui ești tu?” – drama copiilor ai căror părinți sunt nevoiți să lucreze în străinătate, transpusă într-un proiect cultural

Comunicat de presa Teatru la scoala  din satDrama copiilor ai căror părinți sunt nevoiți să lucreze în străinătate este subiectul proiectului „Teatru la școala din sat”, care se va derula în aproape 30 de localități din județul Constanța, dar nu numai.

Proiectul are ca scop stimularea participării elevilor școlilor generale din județele Constanța și Ialomița la viața culturală, prin aducerea actului artistic cât mai aproape de ei, contribuind la dezvoltarea capacității lor de percepere a realității prin intermediul unui act cultural, promovând investiția în dezvoltarea intelectuală a acestora.

„Cultura de masă –  o caracteristică a modernității și un mijloc al apropierii maselor de valorile morale adecvate evoluției,  este, din păcate, inaccesibilă pentru cea mai mare parte a copiilor din localitățile vizate de proiectul nostru, aceștia fiind supuși cel mai adesea unui adevărat embargo cultural. În condițiile acestei nevoi tot mai pregnante, parteneriatul dintre o organizație culturală și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, concretizat prin implementarea unui proiect cultural în unitățile de învățământ, reprezintă o oportunitate concretă pentru ca elevi ai școlilor generale din localități aflate în zone defavorizate cultural să aibă contact cu un produs artistic de calitate, destinat și adecvat vârstei lor.”,  a declarat Georgiana Rusu, organizator al evenimentului.

Proiectul presupune producția spectacolului pentru copii și preadolescenți „Al cui ești tu?”, care va aduce în prim-plan fenomenul social al migrației părinților și impactul acestuia asupra copiilor rămași acasă.

Spectacolul, inspirat din duritatea unor cazuri sociale reale, combină jocul păpușilor cu cel al actorilor și prezintă, pe înțelesul copiilor, o realitate contemporană. Scenariul este o adaptare bazată pe romanul „Robert cel cuminte”, al lui Petre Crăciun, roman care prezintă o poveste plină de dramatism și emoție despre discriminare, abuzuri, dar și despre omenie și sacrificiu.

Personajul principal al spectacolului este Robert, un copil de la țară ai cărui părinți pleacă la muncă în Spania, unde sunt arestați pentru un furt comis din cauza sărăciei. Copilul este crescut de Moș Anghel, bunicul din partea mamei, un om inimos, care se sacrifică pentru nepotul său. Robert își descoperă de timpuriu talentul literar și își propune să ajungă scriitor. Din cauza unor probleme birocratice, copilul este dus la un centru de plasament, iar Moș Anghel face un infarct din care scapă la limită. Totul pare să fie pierdut pentru Robert, dar apare un binefăcător care îi schimbă destinul. Este o poveste despre dragoste părintească „la telefon”, despre un copil care își depășește condiția, despre prietenia dintre Robert, viitorul scriitor și Florin, băiatul lui Damian țiganul, copilul care de multe ori adormea nemâncat, care nu are niciodată bani pentru dulciuri, dar care ajunge junior la un mare club de fotbal.

„Cu siguranță, spectacolul va sensibiliza publicul prezent la reprezentații, având în vedere faptul că printre spectatori se vor afla numeroși copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, în localitățile respective migrația părinților fiind un fenomen social real.”, a declarat Sebastian Pătrunjei, responsabilul PR al evenimentului.

30 de reprezentații ale spectacolului „Al cui ești tu?” vor fi susținute gratuit în unitățile de învățământ din 28 de localități, în zone defavorizate ale județului Constanta, precum și în spații de joc puse la dispoziție de autoritățile din Slobozia și Amara.

Se va juca în: săli de clasă, săli de sport, săli de festivități sau alte spații adecvate pentru un public țintă format din elevi cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani.

Reprezentațiile vor avea loc după următorul program:

7 octombrie – Corbu (10:00), Săcele (12:00);

8 octombrie – Istria (10:00), Mihai Viteazu (12:00);

9 octombrie – Mihail Kogălniceanu (10:00), Nicolae Bălcescu (12:00);

10 octombrie – Târgușor (10:00), Pantelimon (12:00);

11 octombrie – Vulturu (10:00), Horia (12:00);

14 octombrie – Crucea (10:00), Topalu (12:00);

15 octombrie – Saraiu (10:00), Gârliciu (12:00);

16 octombrie – Siliștea (10:00), Seimeni (12:00);

17 octombrie – Cuza Vodă (10:00), Tortoman (12:00);

18 octombrie – Peștera (10:00), Deleni (12:00);

21 octombrie – Ciocârlia (10:00), Cobadin (12:00);

22 octombrie – Topraisar (10:00), Amzacea (12:00);

23 octombrie – Comana (10:00), Chirnogeni (12:00);

24 octombrie – Agigea (10:00), Tuzla (12:00).

25 octombrie – Amara (10:00 – Școala Gimnaziala „George Vâlsan”), Slobozia (12:00 – Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”).

Proiectul „Teatru la școala din sat” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și cu compania de transport auto Business Class Tour.

Proiectul are un buget total de 89.000 lei, din care 9.000 lei reprezintă contribuția proprie a Asociației Culturale Georgiana Rusu, iar 80.000 lei reprezintă finanțarea asigurată de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.  

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular