Liberalul Valentin Vrabie, atac la Traian Băsescu: ”A venit să mă pupe în cur la Peștera”

La Medgidia, spectacolul pe care-l pune în scenă primarul liberal, Valentin Vrabie, nu încetează niciodată. În fiecare seară, îl poți găsi pe edilul municipiului pe rețelele de socializare, acolo unde se ceartă cu siguranță cu cineva care îndrăznește să-i critice lipsa acută de rezultate.

Același lucru s-a întâmplat și noaptea trecută. Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară, organizația Medgidia, i-au reproșat primarului că sediul Poliției Locale este închiriat de la secretarul general al PNL Medgidia, fapt care a atras imediat un șir imens de înjurături din partea lui Valentin Vrabie. Și, pentru că marele Valentin Vrabie nu se ceartă decât cu oameni importanți, acesta a trecut direct la atacuri împotriva fostului președinte Traian Băsescu.

O panaramă, un securist care a venit să mă pupe în cur la Peștera.” sau ”prostul a venit să fie aplaudat când eram primar la Peștera”, sunt câteva dintre referirile făcute de primarul Medgidiei la Traian Băsescu, făcând aluzie la faptul că fostul președinte a decis să facă o vizită în comuna Peștera, la acea vreme păstorită de un Valentin Vrabie independent politic și ceva mai puțin consumator de alcool.

”Să nu ne certăm cu USR și PMP, vom guverna împreună”, spunea liderul liberalilor, Rareș Bogdan, în urmă cu doar vreo două luni. La Medgidia, acest îndemn nu s-a auzit, primarul reușind performanța să se înjure zgomotos cu ambele formațiuni deja.

Desigur, și această ieșire din decor va rămâne nesancționată de conducerea județeană a PNL Constanța, pentru că, nu-i așa, Valentin Vrabie a spus încă din momentul intrării în partid ca va fi independent în această formațiune și va face ce dorește. Și n-a mințit.

vrabie vrabie2

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular