Confort Urban asfaltează în cartierul Compozitorilor. Străzi construite de la zero

Potrivit unui sondaj realizat de experţii Băncii Mondiale la nivel naţional, Constanța se numără printre orașele pe care oamenii le percep drept atractive. Conform acestui sondaj, 22,2% dintre români ar alege să se mute la Constanța. Acesta este motivul pentru care orașul este într-o continuă dezvoltare și au apărut mai multe cartiere și străzi noi.

În cartierul Compozitorilor, de exemplu, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă programul de investiții în trama stradală. Echipele administratorului drumului public au demarat lucrările de pregătire a terenului pe strada Cella Delavrancea. Strada de pământ este construită de la zero, lucrarea fiind executată din fondul de investiții.

Se consolidează infrastructura străzii. Drumul este săpat, compactat și se vor turna mai multe straturi de piatră pentru ca suprafața să fie asfaltată.

De asemenea, în această săptămână echipele SC Confort Urban SRL continuă intervențiile pe străzile Alexandru Bogza, Prelungirea Eduard Caudella și Dumitru Kiriac.

Locuitorii sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se realizează lucrări.

Sursă video Primăria Constanța

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular