No menu items!
No menu items!

Mafia din Constanța pierde teren în încercarea disperată de a-l falimenta pe afaceristul Grigore Comănescu

Cineva ne spunea, zilele trecute, că județul Constanța a ajuns pe locul 30 în România. Adică aproape de coada clasamentului. S-a ajuns aici din cauza unei combinații fatale de incompetență și corupție. Ani de zile, în acest județ, resursele financiare au fost sifonate și trimise în buzunarul unor băieți deștepți. Bani cu care s-ar fi putut investi, așa cum se întâmplă în alte părți.

În drumul lor spre îmbogățire, băieții deștepți au călcat în picioare pe oricine li s-a împotrivit. Și, probabil, n-am fi aflat niciodată ce înseamnă un asemenea război, dacă omul de afaceri Grigore Comănescu nu ar fi decis să se mobilizeze și să lupte până la ultima soluție, pentru a-și salva compania pentru care muncesc aproximativ 600 de oameni, din calea acestor nemernici care au decis să-l distrugă, pentru că a refuzat să ”cotizeze”.

Modul în care au încercat mafioții să-l îngroape pe afaceristul care a refuzat să plătească taxă de șmecher e demn de un scenariu de film. Grigore Comănescu a ales să spună povestea acestui asediu criminal asupra firmelor sale, într-o conferință de presă. Într-o țară civilizată, subiectul ar fi făcut vâlvă și ar fi suscitat dezbateri și anchete. La noi, la Românica, mai subțire așa.

În urmă cu mai bine de zece ani, Grigore Comănescu alegea să investească, în baza unui credit, în cariera de piatră de la Sibioara. Înainte de a se înhăma la un credit de peste patru milioane de euro, afaceristul a comandat studii peste studii, pentru a fi sigur că acea carieră va fi o investiție profitabilă, iar auditul i-a confirmat acest lucru. Ce n-au știut experții să ia în calcul a fost detaliul legat de mafioții zonei, care i-au cerut lui Grigore Comănescu să redirecționeze din profit, către firmele lor, doar așa, pentru că ei sunt puternici și nu-i bine să-i superi.

Comănescu a refuzat, fără să se gândească la consecințe. La doar câteva luni, după, s-a trezit la poartă cu două bătrâne, care primiseră în urma unei retrocedări, o bucată importantă de teren, chiar în mijlocul carierei de piatră de la Sibioara. Situație la care nu te puteai aștepta, pentru că legea specifică mai mult decât exact că asemenea terenuri NU se pot retroceda.

Au urmat ani de procese în care Grigore Comănescu și avocații lui au demonstrat că retrocedarea s-a petrecut în fals, că doamnele moștenitoare nu sunt de fapt moștenitoare sau că mare parte din probe sunt mincinoase, fără însă ca acest lucru să conteze. Speța este încă pe rol și pare departe de a se fi încheiat, după atâția ani.

Apoi, Grigore Comănescu și-a cumpărat o carieră de piatră la Năvodari. A primit aceeași solicitare, să se asocieze în afacere cu anumite persoane fizice, apropiate Primăriei Năvodari. A refuzat iar asta i-a atras o nouă belea. Șmecherii zonei l-au verificat și au aflat că deține un complex hotelier pe malul lacului Siutghiol. Și-au mai aflat că, din cauza eroziunii malului, compania lui Grigore Comănescu a efectuat lucrări de consolidare, autorizate de Apele Române, lucrări în urma cărora a rezultat  un frumușel teren de peste 4000 de metri pătrați.

A fost momentul în șmecherii au mai încercat, încă o dată, să-l mulgă de bani pe afacerist. I-au propus ca terenul rezultat din lucrări să-i fie vândut. Ieftin pe hârtie, restul la negru. Grigore Comănescu a refuzat. Dincolo de propunerea neprincipială, știa că terenul nu aparține Primăriei Năvodari și deci, reprezentanții acestei instituții nu îl puteau vinde.

Din nou, însă, legea a fost un obstacol ușor de trecut pentru primarul din Năvodari, Nicolae Matei și gașca lui, care au aruncat pe compania lui Grigore Comănescu o taxă de două milioane de euro, pe motiv că aceasta ar fi folosit neautorizat terenul despre care facem vorbire. O aberație fiscală pe care orice instanță ar fi demolat-o într-o lună.

La Constanța, însă, a durat șapte ani. Șapte ani lungi în care din cauza acestei taxe, care ajunsese cu tot cu penalități să depășească cinci milioane de euro, a ținut soarta celor 600 de angajați sub sabia falimentului. Din fericire, la finele acestei luni, afaceristul și-a găsit dreptatea și taxa a fost anulată. Cei vinovați însă de această mizerie au scăpat nepedepsiți, pentru că fapta lor s-a prescris.

Când statul român încredința lucrările de lărgire a plajelor către firma olandeză Van Oord, Grigore Comănescu avea să fie ales subcontrator. În realitate, firma sa a executat mare parte a lucrărilor de îndiguire, în timp ce olandezii au luat banii uitând să-i plătească românului o sumă de peste un milion de euro. A fost nevoie de peste trei ani de procese pentru ca suma să fie recuperată. La început, a părut doar o țeapă olandeză, dar, când au început să apară pe la procese, drept simpli spectatori, avocații Primăriei Năvodari, lucrurile au început să se lege.

Așa se întâmplă, în Constanța, când te pui cu sistemul. Indiferent că ești jurnalist sau om de afaceri, băieții deștepți vor face totul să se îngroape. Grigore Comănescu este un caz fericit, pentru că a avut la dispoziție resursele și nervii necesari pentru a-și apăra investițiile. Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă în locul lui era un afacerist mic și aflat în imposibilitatea de a plăti ani de zile avocații care să-l apere?

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular