Mai multe cartiere, fără apă, din cauza unei pene de curent

Stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța a înregistrat o avarie la sistemul de alimentare cu energie electrică în cursul zilei de astăzi – 12 noiembrie 2019. Aceasta a determinat întreruperea totală a tensiunii și oprirea din funcțiune a pompelor.  Imediat ce a fost reluată furnizarea energiei electrice, echipele de permanență RAJA, de la nivelul stației, au făcut toate manevrele necesare pentru repornirea pompelor în condiții de siguranță. Având însă în vedere debitul, dar  și numărul mare al consumatorilor deserviți, apa se furnizează cu presiuni reduse în zonele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gara, Casa de Cultura, Inel I si Inel II, urmând să se intre în normal în circa 3 ore. Consumatorii din zonele înalte, dar și cei de la etajele superioare ale blocurilor nu vor avea apă la robinete pînă în jurul orei 13.30.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați și îi asigurăm ca lucratorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea serviciului de alimentare cu apă în parametrii optimi.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular