Câteva sute de credincioși fac un apel la IPS Teodosie: ”Nu vrem alt preot”

Am primit, pe adresa redacției, un mesaj din partea unui grup de enoriași, care încearcă, pe această cale, să-l convingă pe IPS Teodosie să nu le pensioneze preotul paroh, de care s-au atașat foarte mult, de-a lungul a 40 de ani de activitate. Vă redăm mesajul lor, integral.

”În ultimul timp, mass-media a acordat o atenție deosebită nevoilor, dar mai ales situațiilor cu care populația se confruntă și cărora ,aceștia, nu reusesc să le dea un sens potrivit cu dorințele și cu aspirațiile lor.Acest deziderat ne-a determinat să ne adresăm atenției dumneavoatră, stiut fiind că reprezentați o putere în societate.

Suntem un grup, destul de numeros, (250 semnături), de credincioși ortodocși, care ne-am adresat în data de 29 octombrie, cu o solicitare, de bun simț, Înalt Presfințitului Teodosie.

În solicitarea noastră rugam să îngăduie ca preotul Ion Ștefan, de la Adormitea Maicii Domnului II, să fie lăsatsă slujească încă o perioadă de timp, până ce noi toți, cei care ne spovedeam la dumnealui să ne găsim un alt duhovnic.

Pentru că nu am primit niciun răspuns, dar mai ales pentru că se apropie Crăciunul, vă rugăm pe dumneavostră să mediați pentru noi, dar mai ales să ne ajutați să ne eliberăm de povara neputinței de a înțelege , pentru a ierta..

Vă redăm, pe scurt, situația creată.

Preotul Ion Ștefan, a fost obligat să se pensioneze, deși dumnealui nu a depus o cerere în acest sens, deși pensionarea poate să se prelungească până la 70 de ani.

Ne- am interesat la Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Episcopia Tulcii și la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și am aflat că, pensionările se fac cu o anumită decență, într-un cadru festiv, o slujbă, care marchează încheierea unei activități. În cazul nostru a unei activități de peste 30 de ani.

În acești ani, pe sub epitrahirul părintelui au trecut sute și sute de credincioși. Mulți au fost cununați, apoi și-au botezat copii, și-au înmormântat persoane dragi sau și- au sfințit casele. În acest timp, părintele nu a fost numai duhovnic, ci prieten, frate mai mare, sfătuitor, deci între dumnealui și noi s-a creat o legătură interumană indisolubilă.

Pentru noi, părintele Ion Ștefan, a fost, este și va fi puntea de legătură între mireni, lumea umană, cu provocările ei și divinitate. E puțin lucru????

De aceea solicităm, rugăm cu insistență, cu dragoste să ne fie lăsat preotul în locul în care a slujit,deoarece prin această decizie neinspirată s-a produs o mare ruptură. Poate cineva să dea raspunsuri la următoarele întrebări: Ce fac/ simt bătrânii care nu se pot deplasa, care se spodeau la părintele? Ce fac/simt copiii care veneau la biserică să se întâlnească cu părintele? Ce fac tinerii, care cu greu și-au deschis sufletul în fața unui duhovnic? Iar întrebările ar putea continua….Sigur, răspunsuri se inventează, dar alinarea…?Pe ce margine de prăpastie duhovnicească se află aceste suflete??

Bine, dacă vor neapărat să-l pensioneze, să o facă!!!! Însă există practica îmbisericirii, din respect pentru toată activitatea și lucrarea făcută ,în locul, în biserica în care a slujit până când Dumnezeu îl va chema.

Noi, credincioșii, suntem cei mai îndreptățiți să spunem dacă un preot este vrednic sau nu, dacă este bun sau nu, pentru că noi interacționăm cu dumnealui.

Prin intermediul dumneavoastră, îl rugam și de această dată pe Înalt Preasfințitul să dea dovadă de iubirea și iertarea pe care a primit-o de la Mântuitorul Iisus Hristos. Lăsați- ni-l pe părintele nostru de Sfintele Sărbători, lăsați-ne să-L primim pe Pruncul Iisus cu pace, cu dragoste și mai ales cu bucurie!!!!

În speranța că, dumneavoastră reușiți să ne ajutați în demersul nostru, în speranța că, pruncul va coborâ peste noi toți un dram de înțelepciune, vă mulțumim și vă urăm Sărbători binecuvântate!”

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular