Transportul public devine GRATUIT în Baia Mare!

Pentru constănțeni poate suna aproape șocant, însă la Baia Mare transportul public de persoane devine gratuit, începând cu 1 ianuarie 2020.

Cătălin Cherecheş este astfel primul primar din România, care dovedește prin această măsură că dorește cu adevărat să-i determine pe cetățeni să aleagă transportul public în locul mașinii personale. Este o decizie unică, fără precedent, și singura funcțională în abordarea problemelor actuale legate de trafic și poluare.

“Luna ianuarie vine cu o schimbare majoră în transportul public de interes comun, acesta urmând să fie gratuit. Odată cu această facilitate, dublăm numărul curselor urbane şi eliminăm curse extraurbane, cu excepţia destinaţiilor Baia Sprie, Recea şi Tăuţii Măgherăuş.

Ca şi facilitate pentru cetăţenii care ajung în Baia Mare din afară, aceştia vor beneficia de gratuitate pe autobuzele companiei Urbis numai dacă îşi lasă parcate maşinile în locurile special amenajate la intrările principale din municipiu.

În noua formulă de transport, staţiile de autobuz vor fi schimbate, iar Urbis va achiziţiona cel puţin 40 de autobuze eco, numai pentru rutele urbane”, a declarat Cătălin Cherecheş.

Deci nu doar băimărenii beneficiază de gratuitate pe transportul în comun, măsura fiind aplicabilă și turiștilor care aleg să vizite acest municipiu.

Primarul Cătălin Cherecheş
Primarul Cătălin Cherecheş

Baia Mare va avea flotă ECO-Smart

Flota societății de transport public din Baia Mare, Urbis SA, urmează să fie dotată cu autobuze ECO și sistem inteligent de monitorizare și interacțiune, cu ajutorul căruia orice călător va avea acces în timp real la toate informațiile necesare, precum: rutele (liniile), timpul de așteptare în stație, durata călătoriei până la stația dorită.

Înccepând cu 2013, compania de transport local Urbis SA a achiziționat troleibuze Solaris Urbino 12 și Solaris Trollino 12 (din 2014) dotate cu motoare electrice EEV (Energy Efficient Vehicles) prietenoase cu mediul înconjurător.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular