Ministerul Mediului: Constanța trebuie să-și facă plan pentru reducerea poluării

Țara noastră riscă procedură de infrigement dacă nu sunt adoptate rapid măsuri pentru reducerea poluării. În acest context, ministrul mediului Costel Alexe de declarat luni că 10 orașe din România trebuie să-și facă planuri pentru reducerea emisiilor poluante. 

Ministrul mediului a nominalizat cele 10 orașe în discuție, iar acestea sunt: Craiova, Cluj, Timișoara, Constanța, Brăila, Turnu Măgurele, Galați, Bacău, Ploiești și Pitești.

Problema în aceste orașe pare să fie calitatea aerului, în ciuda faptului că agenția pentru protecția mediului nu ne-a informat până acum cât de poluate sunt municipiile nominalizate. Noi nu știm ce aer respirăm, pentru că aceste informații sunt ținute sub preș.

“România are obligația să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populației în aceste aglomerări urbane, să prevenim și evident să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice” a precizat Costel Alexe.

Situația poluării pare scăpată de sub control, în condițiile în care, trei municipii importante au deja mari probleme de poluare, fiind vorba de București, Iași și Brașov, care se află sub monitorizarea Comisiei Europene.

Ministrul urmează să solicite Institutului de Sănătate Publică un raport specializat pentru a se vedea în ce măsură poluarea afectează sănătate cetățenilor.

În mod absolut suspect, municipiul Năvodari nu apare pe lista noului ministru, în condițiile în care aici se află cea mai mare rafinărie de petrol din țara noastră. Este de bănuit că situația de la Rompetrol Năvodari afectează și calitatea aerului din Constanța, cele două localități fiind la distanță de nici 10 kilometri.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular