Ce măsuri a luat Prefectura Constanța legat de vremea rea ce se anunță

Măsuri luate de Instituția Prefectului – Județul Constanța, în contextul fenomenelor meteorologice severe anunțate la nivel național

Astăzi, 05 februarie a.c., ora 09:00, Prefectul Județului Constanța, domnul George-Sergiu NICULESCU, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, privind avertizările meteorologice anunțate la nivel național. Astfel, la sediul Prefecturii, au fost prezenți reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate și angrenate pentru intervenția promptă.

Principalele teme abordate au fost procedurile de intervenție în cazul fenomenelor meteorologice severe, pentru că județul Constanța se află sub Cod Galben de astăzi, 5 februarie, de la ora 11:30, până la ora 17:00. În această perioadă, vor fi consemnate intensificări ale vântului cu rafale care vor ajunge la 55 km/h. Apoi, județul Constanța va intra sub Cod Portocaliu până mâine, 6 februarie, ora 08:00. În intervalul menționat, vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 70…85 km/h. Temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității. Specialiștii estimează că sunt șanse ca avertizarea de Cod Portocaliu să se prelungească până mâine, la ora 12:00. Avertizarea meteorologică va trece în stadiu de Cod Galben, mâine, 6 februarie, de la ora 12:00, până la ora 15:00, interval în care vântul va prezenta, în continuare intesificări, care vor ajunge la 55 km/h.

Administratorul special al RAJDP Constanța, domnul Lucian Lungoci, a dat asigurări că sunt stocuri suficiente de material antiderapant (8.400 tone), 50 de utilaje pregătite și 2 șenilate care pot acționa în cazuri de forță majoră, în locuri greu accesibile. Cei de la DRDP Constanța s-au pregătit cu 14 freze, 67 de utilaje, 3.177 tone de sare, iar dispeceratul este la datorie 24 din 24. De asemenea, pe parte de Autostrăzi, autoritățile sunt pregătite cu 35 de utilaje și aproape 3.000 tone de sare.

Totodată, la cererea DRDP Constanța, a fost propusă măsura ca toate vehiculele de mare tonaj (masă totală peste 7,5 tone), să nu circule pe Drumurile Naționale din județ, ca urmare a evenimentelor nefericite din anii trecuți, atunci când TIR-urile au blocat circulația pe multe șosele importante. În cadrul CJSU, s-a luat hotărârea ca măsura să fie implementată doar dacă situația o va impune.

Recomandăm tuturor cetățenilor, pe perioada de aplicare a Codurilor de vreme severă, să:

  • Evite, pe cât posibil, deplasarea în timpul avertizării meteorologice. Se anunță viscol și ninsoare, care vor duce la o scădere drastică a vizibilității;
  • Își ia toate măsurile de precauție, în cazul în care vor porni la drum: alimentare cu carburant, verificarea pneurilor și a sistemului de încălzire, autovehiculul să fie echipat cu material antiderapant, lopată;
  • Urmărească buletinele meteo cu atenție;
  • Să parcheze mașinile la distanță suficient de mare față de stâlpii de electricitate și de copaci.

 

NOTĂ: Avertizarea meteorologică poate suferi modificări, pe măsura aflării de noi informații!

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular