Ce spune Bogdan Huțucă despre Ordonanțele aprobate de PNL

Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, și-a exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, punctul de vedere legat de ordonanțele de urgență emise de Guvern azi noapte. Redăm comunicatul, integral.

 

Guvernul Orban a aprobat ieri o Ordonanță de Guvern privind organizarea alegerilor parlamentare, indiferent dacă sunt la termen sau anticipate.

Era absolut necesară emiterea unei asemenea Ordonanțe pentru a permite tuturor românilor cu drept de vot posibilitatea și cadrul legal pentru a-și manifesta dreptul constituțional de a-și alege reprezentanții în Parlamentul României.

În primul rând, OUG vine să acopere un vid legislativ pentru situația în care se ajunge la dizolvarea Parlamentului, ipoteză în care procedurile nu pot fi lăsate în aer.

Guvernul vrea să se asigure că pot fi organizate alegeri în orice situație, fără impedimente, iar aceasta impune ajustarea termenelor în procedurile electorale.

OUG vine să faciliteze exercitarea dreptului de vot pentru românii din străinătate, prin extinderea zilelor de votare pentru vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, este dublat numărul de parlamentari pentru Diaspora (de la 2 la 4 senatori/ de la 4 la 8 deputați), fiind o revendicare justificată a românilor din străinătate care au arătat o prezență masivă la vot la ultimele alegeri.

În premieră, este introdusă posibilitatea de a vota la orice secție de votare, în condițiile în care până acum alegătorii își puteau exprima votul la parlamentare doar în circumscripția (județul) în care își au domiciliul.

Se deschide astfel posibilitatea de vot pentru circa 1,5 – 2 milioane de alegători care pot vota pe liste suplimentare (cifre raportate la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2019 – în țară + diaspora).

Practic, mai mulți cetățeni vor avea posibilitatea să decidă viitorul României, respectiv modul în care se va compune Parlamentul României.

Este evident faptul că PSD este deranjat de posibilitatea românilor de a vota liber, de a primi facilități astfel încât prezența la vot a românilor să fie cât mai mare. Cu cât prezența la vot e mai mare, cu atât pierde mai mult PSD!

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular