De anul acesta firmele trebuie să-și declare “beneficiarii reali” la Registrul Comerțului

Potrivit unei INFORMĂRI transmisă ieri, 20.02.2020, referitoare la depunerea declaraţiei privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Oficiul Național al Registrului Comerțului a operaționalizat Registrul beneficiarilor reali ai societăţilor.

Țara noastră încearcă să evite astfel procedura de infrigement ca urmare a netranspunerii până în prezent a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului European din 20 mai 2015.  

Potrivit art. 56 alin. (1) din actul normativ menționat, persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, după cum urmează:

1. La înmatriculare societății

Printre celelalte înscrisuri solicitate de lege, la înmatriculare, se va depune și declarația privind beneficiarul real, dată de către reprezentantul legal, în forma prevăzută de Legea nr. 129/2019.

2. Anual

Declaraţia anuală se depune la Oficiul Registrului Comerţului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.

3. Ori de câte ori intervine o modificare

În termen de 15 zile de la data la care a intervenit o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real.

Cine sunt “beneficiarii reali” ?

În înțelesul noii Legi 129/2019, prin “beneficiarul real al unei societății” se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă societatea şi/sau persoana fizică în numele căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.

Legea oferă și câteva repere pentru a identifica cine deține sau controlează o societate, iar în cazul societăților reglementate de Legea 31/1990 (“Legea Societăților”) beneficiarul real este cel care deţine ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin exercitarea dreptului de proprietate, în mod direct sau indirect, asupra unui număr de acţiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul ori prin participaţia în capitalurile proprii ale persoanei juridice sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace.

Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deţinerii a cel puţin 25% din acţiuni plus o acţiune sau participaţia în capitalurile proprii ale persoanei juridice într-un procent de peste 25%.

Ce se întâmplă dacă nu declarăm beneficiarii reali?

Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Societăție care nu respectă prevederea vor fi dizolvate

Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei juridice prevăzute la art. 56 alin. (1) nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii (cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond).

În cazul societăţilor înregistrate până la 21.07.2019 (data intrării în vigoare a legii), cu excepţia companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi a societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, termenul de depunere (potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019) este de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 21.07.2020.

Declarația privind datele de identificare a beneficiarilor reali se depune, prin grija reprezentantului legal, la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată societatea spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligaţiei prevăzute la art. 62 alin. (1), la expirarea termenului menționat anterior, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin agenţi constatatori proprii.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul societății nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii (cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond).

În toate cazurile de mai sus, declaraţia se poate da în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune în formă autentică.

În anul 2020, persoanele juridice înmatriculate până la data întrării în vigoare a legii, supuse obligației de depunere a declarației privind beneficiarul real vor depune o singură declarație, după aprobarea situaţiilor financiare anuale, care va acoperi atât obligația reglementată de dispozițiile art. 62 alin.(1) din lege, cât și cea reglementată de dispozițiile art. 56 alin.(4).

Cererile de înregistrare având ca obiect depunerea declarațiilor de mai sus pot fi depuse la ghișeu, online sau prin corespondență, cu confirmare de primire.

Cererea transmisă în formă electronică va avea încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

În cazul cererilor depuse online sau prin corespondență, se vor anexa declarațiile privind beneficiarii reali, în formă autentică.
Pentru informații suplimentare, vă îndrumăm să accesați pagina de internet a instituției www.onrc.ro, Secțiunea – Mențiuni persoane juridice, Subsecțiunea – Înregistrarea datelor din declarația privind beneficiarul real.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular