Delfinariul din Constanța se extinde printr-un proiect de cinci milioane de euro

Vă mai aduceți aminte cum arăta Delfinariul din Constanța în urmă cu trei ani? Un bazin mic, cu vreo 200 de locuri, în care te înghesuiai și un bazin la fel de mic, în aer liber, care putea fi folosit doar vara. Între timp, Delfinariul s-a schimbat din temelii iar transformarea va continua și în perioada imediat următoare. După ce a ajuns la o capacitate de 1300 de locuri, locul de joacă al delfinilor va fi extins, printr-un proiect de cinci milioane de euro.

“Este un proiect care a plecat dintr-o temă de proiectare transmisă domnului președinte al Consiliului Județean Constanța, a acceptat-o, a găsit finanțare la Ministerul Turismului și în felul acesta, domnul ministru Dobre pe vremea respectivă a fost cel care a găsit soluția de finanțare. Consiliul Județean Constanța contribuie cu o parte din bani, cu o aproape o jumătate de milion de euro, totalul fiind de cinci milioane de euro. Proiectul constă în extinderea Delfinariului, a sistemului de bazine de la Delfinariu. Clădirea rămâne aceeași, locul pentru vizitatori este același, însă în spatele Delfinariului acolo unde este acum o zonă anexă, o zonă de depozite, o zonă care nu a suferit investiții fiindcă urmăream să extindem Delfinariul de ani de zile, se vor construi un sistem de bazine conectat cu acesta și care va tripla suprafața de apă și va cvadrupla volumul de apă”, a povestit Adrian Bîlbă, pentru CTNEWS.RO.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular