Primăria Constanța ia toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii CoronaVirus

Primăria Municipiului Constanța desfășoară acțiuni de informare și prevenție în tot orașul pentru prevenirea infectării și răspândirii noului coronavirus, COVID-19.

Echipe mixte formate din polițiști locali și inspectori ai Serviciului de Sprijinire și Îndrumare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au început de ieri după-amiază să lipească afișe de informare în scările de bloc din oraș. Acțiunea a demarat din cartierul Tomis Nord și va continua în aceste zile în  toate cele 4.500 de scări de bloc de pe raza municipiului.

Președinții de asociații de locatari au fost sfătuiți să convoace ședințe cu administratorii de blocuri și proprietarii pentru ca toată lumea să fie informată despre măsurile impuse de această situație.

Igiena mâinilor este una dintre cele mai importante măsuri, la fel și evitarea spațiilor aglomerate.

Primăria Municipiului Constanța face un apel către întreaga populație să respecte cu strictețe normele de igienă și să nu ia în considerare decât informațiile venite de la autoritățile abilitate.

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID-19 pot apela numărul 0800.800.358.

informare informare (5) informare (4) informare (2) informare (3) informare (1)

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular