Trăim o criză profundă, care ne ține, pe mulți dintre noi, închiși între zidurile propriei locuințe. Deși în aparență poate părea o situație apăsătoare, obositoare psihic, ea poate fi întoarsă în favoarea fiecăruia dintre noi. Izolarea asta, ar trebui să fie pentru noi toți un moment prielnic pentru o introspecție. Un moment de reflecție, care să ne învețe care ne-au fost greșelile până în prezent și cum am putea fi mai buni pe viitor.
Din păcate, însă, constatăm în fiecare zi că această criză scoate la iveală tot răul din noi. Și parcă-l augmentează.
Zilele trecute, omul de afaceri Grigore Comănescu a intervenit într-o situație limită, donând 21.000 de euro pentru a repatria două fetițe foarte bolnave, aflate la tratamentul atât de necesar pe care-l puteau primi doar în Italia.
Nu este prima donație pe care o face. Am colaborat cu domnul Grigore Comănescu în ultimii trei ani, fiind interesați de lupta sa cu sistemul mafiot care a încercat să-i preia afacerile sau, după caz, să i le distrugă. În perioada în care ne-am întâlnit pentru a documenta lupta dusă în justiție, aproape periodic secretara intra și spunea sec ”factura pentru spitalul cutare” iar răspunsul sosea prompt ”se plătește”.
Cu toate astea, Grigore Comănescu a refuzat de fiecare dată ca donațiile despre care vorbim să fie făcute publice. Până de curând, când a crezut de cuviință că donația prin care cele două fetițe au fost aduse acasă, trebuie prezentată drept model, pentru ca și alți oameni de afaceri din zonă să ajute, în această perioadă grea prin care trecem.
Știți ce-a primit în schimb, Grigore Comănescu? Înjurături. Multe înjurături.
Am scris un articol despre donația pe care a făcut-o. Materialul a devenit viral pe internet având un impact de peste 337.000 de persoane. Ore întregi, am șters comentarii după comentarii. Sute de constănțeni au văzut numele Comănescu și au intrat în ”roșu”, fiind convinși că este vorba de Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere.
Desigur, Grigore nu e niciodată Gabriel, dar puțini au stat să verifice. Furia a dominat rațiunea și așa s-a născut un cor de dejecții vărsate pe pagina noastră de Facebook, la adresa lui Comănescu care nu-și plătește angajații, dar are timp de donații. Nu a contat nici măcar în momentul în care am intervenit și le-am sesizat diferența. ”Sigur sunt rude”, ni s-a răspuns. Nu sunt rude? Nu contează, toți sunt la fel.
Se cuvine, deci, să facem o scurtă comparație.
Grigore Comănescu activează în domeniul betoanelor. Și-a construit afacerile, împreună cu familia sa, încă din tinerețe, investind treptat tot ce a obținut. În 1991 Grigore Comănescu a înființat prima firmă de betoane din România, companie pe care a dezvoltat-o de-a lungul anilor și care a ajuns astăzi în top trei firme de profil din țară, fiind chiar desemnat partener NATO în zona Dobrogea.
Patronul Comprest Util îți poate povesti, liniștit, cum a făcut fiecare ban. Cum și-a pus tot ce a avut gaj la bănci pentru a obține credite, cum a muncit. Are un orgoliu puternic și poate tocmai de asta nu a existat un angajat, un colaborator, un subcontractor, care să poată spune vreodată că nu și-a primit banii de la Grigore Comănescu. E genul acela de om serios care ține mult la imaginea sa personală și vrea să doarmă liniștit. Genul acela de om de afaceri care ia de la gura familiei sale pentru a-și plăti taxele până la ultimul ban. Poate tocmai de-asta, confuzia cu Gabriel Comănescu este atât de nefericită.
Oamenii ăștia doi nu au nimic în comun. Gabriel Comănescu activează în domeniul petrolului. Și nu se încadrează în categoria omului de afaceri care a pus cărămidă cu cărămidă pentru a se dezvolta. Proaspăt absolvent al Academiei Navale, băiatul sărac venit de la țară, Gabriel Comănescu, devine peste noapte proprietar al platformelor petroliere din România. Unul dintre multele cazuri de îmbogățiți peste noapte ai tranziției. Un produs al sistemului care conducea România anilor 90, și care l-a folosit pe mogulul petrolului pentru a-i conduce afacerile.
Poate tocmai din acest motiv, modul de a face afaceri al stăpânului inelelor a fost cu totul altul, decât cel pe care l-am descris la Grigore Comănescu.
Cariera lordului platformelor a fost marcată de dorința de a acumula rapid. Pentru că, nu-i așa, nu știi când îți iau adevărații stăpâni jucăria. Așa s-a ajuns la salarii neplătite, parteneri țepuiți ce-și caută dreptatea în instanță, clădiri de patrimoniu cumpărate și lăsate în paragină și multe altele.
Așa s-a ajuns ca în Constanța, numele Comănescu să fie un blestem, pentru cei ce-l poartă.
Poate, noi ca oamenii ar trebui să învățăm să ne relaxăm. Să înjurăm pe cine merită, să lăudăm atunci când e cazul. Și spunem asta, știind exact care va fi reacția, după ce acest text va fi public.
”Câți bani ți-ai luat bă jurnalistule să lauzi un om de afaceri? ”
E fără bani, textul. Dar dacă Grigore Comănescu și-a făcut treaba timp de 30 de ani, cinstit, dacă omul a fost primul care a venit la birou și ultimul dintre angajați care a plecat, dacă a știut să fie mereu acolo printre angajați, la fiecare lucrare pe care a desfășurat-o, pentru a se asigura că numele lui se remarcă drept un profesionist, nu e jenant să-i trecem familia prin sabie doar pentru că n-am pierdut câteva secunde pentru a verifica dacă merită un asemenea tratament?
