Un constănțean a fost amendat cu o sumă record. Gestul său, incalificabil!

Un constănțean a fost sancționat cu amendă de 6000 de lei după ce a golit o autoutilitară plină cu moloz pe un teren proprietate privată. Sancțiunea a fost aplicată conform art. 96 , alin. (1), pct 15 din O.U.G. nr. 195/2005.

Conducătorul auto a fost surprins de un cetățean care, dând dovadă de simț civic, a făcut fotografii pe care le-a trimis Poliției Locale. Pe baza numărului de înmatriculare, bărbatul a fost identificat și sancționat pentru fapta sa.

Această situație putea fi evitată dacă persoana în cauză respecta normele legale.

Reamintim că materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platforme, ci trebuie depuse în amplasamentul din incinta Portului Constanța – zona Poarta 9.

Deși polițiștii locali au intensificat activitățile de identificare a persoanelor care aruncă deșeurile pe domeniul public sau în alte locuri decât în cele special amenajate, în continuare, se confruntă cu astfel de situații.

Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp – Direcția Generală Poliția Locală. Ne-ar fi de mare ajutor dacă fotografiile trimise de dvs. ar conține numerele de înmatriculare ale mașinilor sau alte date de identificare pentru a putea depista rapid persoanele care încalcă legea.

Păstrați Constanța Curată! Doar împreună putem avea un oraș curat!

7 6 5 4 3 2 1

Similar Articles

Comments

  1. Acolo era săpat un șanț special pentru a împiedica aruncarea de gunoaie/moloz pe proprietatea privată. S-a intervenit cu utilaje pentru a astupa șanțul și a putea depozita molozul in acea zonă cu scopul de a arunca ulterior tot acest moloz in lac. Aceasta deoarece printr-o lotizare complet ilegală a fost vândut un teren limitrofe lacului, de 6 m lățime pe care evident că nu se poate construi nimic și prin această manevră se dorea mărirea suprafeței de uscat. Dealtfel dacă cei de la Apele Române ar verifica ar constata că deja a fost aruncată în lac o cantitate de pământ rezultat din nivelarea platformei unde a fost depozitat molozul, am fotografii care atestă acest lucru. Dacă se dorea doar aruncarea molozului ar fi facut-o in dreapta, fără să mai fie nevoie de buldozer pentru nivelarea șanțului. Cercetarea trebuie continuată și sub aspect penal pentru tulburare de posesie, în acea zonă existând numai proprietăți private, nici un fel de acces public.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular