Se redeschid muzeele, se redeschide Delfinariul

De astăzi, muzeele constănțene se redeschid. Printre ele și Delfinariul.

„A fost o perioadă dificilă pentru toată populația României și cu toții ne dorim ca acum, când putem ieși din case, să avem unde petrece timpul liber în siguranță. În acest sens, împreună cu colegii din instituțiile din subordine am luat toate măsurile necesare pentru ca atunci când le veți trece pragul să fiți în siguranță. Astfel, îmi doresc să vin în întâmpinarea dumneavoastră, în această perioadă de relaxare a restricțiilor ce au fost impuse până în prezent și să vă aduc la cunoștință programul și o parte din condițiile de vizitare a celor 3 instituții de cultură ce își vor deschide ușile pentru dumneavoastră”, a anunțat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, unul dintre cele mai căutate obiective din municipiu, vă invită să vizitați Microrezervația și Acvariul, începând de astăzi – 15 mai 2020, în fiecare zi a săptămânii. Delfinariul va fi deschis de mâine, 16 mai.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular