Ca de obicei, Vergil Chițac a dat cu fumigena și a fugit. Domnule amiral, vrem să știm adevărul!

Contraamiralul de flotilă, Vergil Chițac, în continuare candidat la Primăria Constanța din partea PNL, a participat aseară la o emisiune TV, în urma căreia am rămas cu o idee simplă, dar bine întipărită pe retină: de la Putin în jos, toată lumea conspiră pentru a-l îndepărta de visul său, acela de a ajunge primarul municipiului Constanța.

Între cei care conspiră împotriva domniei sale, conform propriilor declarații, se situează și un domn din ”conducerea Primăriei Constanța” care, prin mesaje whatsapp bine țintite, a încercat să propage în mediul online idei nepotrivite despre domnul amiral. În sprijinul acestei teorii, ni s-a fluturat pe micul ecran o imagine de telefon, probabil, pe care curgeau niște mesaje redirecționate, care instigau la ură împotriva lui Vergil Chițac.

Nu ni s-a spus însă cine este autorul acelor mesaje. Adică, domnul amiral știe că e cineva din conducerea Primăriei Constanța, dar nu ne spune cine. Păi cum vine asta?

Domnule Vergil Chițac, noi, securoblogerii (cum ne-ați numit) dorim să știm adevărul integral, așa că vă invităm să îl prezentați public.

Dacă un domn din conducerea Primăriei Constanța are asemenea inițiative la adresa dumneavoastră, toată lumea trebuie să știe cine e, de ce-l protejați? Vrem să-i știm numele.

Așteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră, domnule Vergil Chițac.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular