RAJA a activat comandamentul de urgență

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod portocaliu, cu averse torențiale, cantitățile de apă putând depăși 40 l/mp și pe arii restrânse, 50…80 l/mp., vijelii, descărcări electrice și grindină, RAJA S.A. a activat din nou Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, începând de astăzi – 19 iunie 2020, ora 10.00, până luni – 22 iunie 2020, ora 16.00.

Pentru a se interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, în cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie, dotate cu utilajele necesare, care vor asigura permanenţa în toată această perioadă la nivelul localităților deservite, din întreaga arie de operare.

Angajații RAJA vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA S.A. va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular