Strada Dumbrăveni, închisă în această noapte

Se închide traficul rutier pe strada Dumbrăveni din cartierul Palazu Mare

Primăria Municipiului Constanța anunță că circulația autovehiculelor va fi restricționată total în această noapte, în intervalul orar 19:00 – 05:00, pe strada Dumbrăveni, între strada Santinelei și bulevardul Tomis, cu excepția mijloacelor de transport în comun.

Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni cu utilaje pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, stratul de uzură. Carosabilul va fi îmbrăcat într-o mixtură asfaltică de tip MASF, un material performant cu un grad mare de elasticitate, care se folosește la infrastructura rutieră cu trafic intens.

Lucrările de asfaltare vor continua și săptămâna viitoare.

Pentru a evita crearea de ambuteiaje, se recomandă folosirea străzii Alexandru Sahia ca rută alternativă.

De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autoturismele în zona în care se execută lucrări.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular