No menu items!
No menu items!

Alegerea din Techirghiol. Stan Versus Soceanu. Între primarul penal și primarul actual

Observăm de câteva luni încercările, inițial timide iar apoi din ce în ce mai curajoase, ale fostului primar din orașul Techirghiol, de a reveni în fruntea localității. Primar al localității între 2008 și 2016, pentru două mandate deci, Adrian Stan nu suportă probabil faptul că actualul primar, Iulian Soceanu, cândva un copil de trupă al său, se descurcă bine în funcția de edil. Ca un păpușar veritabil, s-ar fi așteptat probabil ca odată ce a revenit printre oamenii din Techirghiol, fostul său prieten să cedeze tronul și să-i netezească drumul spre o candidatură ușoară spre al treilea mandat. Soceanu procedează însă corect, se bate pentru munca din ultimii patru ani, își apără mandatul și realizările și vrea să continue. Asta în timp ce fostul primar, venit de la ”olimpiadă” seamănă dezbinare și scandal în micuța comunitate din Techirghiol, în încercarea disperată de a-și atinge scopul, revenirea în scaunul de primar. Același scaun pe care, culmea, urma să-l părăsească pentru un post de parlamentar, atunci când procurorii l-au prins cu șpaga-n ziar.

Primarul penal, Adrian Stan

Ne-am pus întotdeauna întrebarea, cum poate un om, un fost primar prins cu șpaga în mână, să mai emită pretenții. Băi nene, te-au prins că ”ciuguleai” serios pe seama orașului în care erai primar, pe seama oamenilor care au avut încredere în tine, corect e să bagi capul la cutie și să apari rar în public. Dar nu, nu doar că Adrian Stan, fostul primar al orașului Techirghiol, condamnat la 2.8 ani de pușcărie pentru că solicita șpagă de la firmele care doreau să presteze lucrări în oraș, doarme foarte bine în patul său de acasă, dar mai recent i s-a sculat că vrea să fie primar.

Și chiar dacă ai trece cumva, prin absurd, peste faptul că acest domn lua șpagă de la prestatori, sunt alte întrebări pe care ți le ridici. Spre exemplu, mai conta calitatea lucrărilor efectuate, sau singurul criteriu în alegerea constructorilor din Techirghiol era șpaga primită? Pentru că dacă e așa, și noi credem că exact așa e, asta înseamnă că munca fostului primar NU se desfășura pe criterii de competență, de calitate. Ceea ce înseamnă, simplu, fără prea multe cuvinte, că domnul fost Adrian Stan, își cam bătea joc de oamenii din Techirghiol. Cei cărora acum le cere o nouă șansă.

Da, nu doar șpaga contează ci întreg mecanismul corupt care, neoprit la timp, ar fi pus Techirghiolul în genunchi. Uitați-vă la Constanța după 15 ani de Mazăre.

Stan Adrian, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol. În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante“, potrivit DNA.

Culmea, intervievat de un reporter Pro Tv, Adrian Stan dă impresia că sumele pe care le-a încasat ca șpagă i se cuveneau. Spune că în alte timpuri sau în alte țări, s-ar fi considerat un comision și totul era legal. De vină e țara asta care are tupeul să considere șpaga ilegală. Iar declarația fostului primar făcută în fața întregii țări îți mai spune ceva, subliminal. Că ar face din nou la fel, deși probabil s-ar păzi mai bine. O greșeală pe care nu o accepți e o greșeală pe care o repeți, nu-i așa?

Primarul actual, Soceanu, un tip liniștit și muncitor

L-am întâlnit pe Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol, în privat,o singură dată, la un botez. A fost o discuție plăcută, cu un om aproape obsedat de munca lui. Deși ne aflam la un eveniment privat, între momentele în care și-a dansat soția (chiar bine) a revenit de fiecare dată la proiectele din Techirghiol și dorința obsedantă de a le vedea terminate. Zilele trecute l-am căutat și l-am rugat să ne trimită o listă cu proiectele pe care le-a inițiat în acest prim mandat al său. S-a conformat în câteva ore. Am primit o listă luuungă de proiecte, gândite pentru modernizarea orașului. Ce de șpagă ar fi luat domnul Stan din atâtea proiecte, oho!

PROIECTE FONDURI EUROPENE – PRELUATE ŞI CONTINUATE

 

Cross Border Art of Gardening by the Black Sea -Arta grădinilor transfrontaliere la Marea Neagră  Proiect finalizat – martie 2016 Preluat la stadiul de 40%
Modernizarea unor străzi în oraşul Techirghiol Proiect finalizat iunie 2016 Preluat la stadiul de 40%

 

 

PROIECTE FONDURI EUROPENE – NOI

 

Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear şi a activităţilor recreative în staţiunea Techirghiol, judeţul Constanţa – valoarea totala 15.520.651,63 lei. În curs de implementare:Reabilitare străzi: 

Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. Alexandru Vlahută, Str. Ana Ipatescu,

Str. Bekir Cobanzade,

Str. Câmpinei,

Str. Gheorghe Șincai,

Str. Ion Creangă,

Str Lupeni,

Str. Maior Șonțu,

Str. Plantelor,

Str. Vasile Lupu,

Str. Dr. Victor Climescu, Str. Pictor Ioan Țuculescu.

 

Reabilitare trotuare:

 

Str. Mihai Eminescu,

Str. Alexandru Pușkin

Creşterea atractivităţii turistice a staţiunii balneare Techirghiol prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare zona A202 – valoare totala 16.387.900,36 lei. În implementareStr. Moldovei,str. Munteniei,

str. Transilvaniei,

str. Olteniei (tronson 1 şi 2),

str. Banatului (tronson 1 şi 2),

str. Mureşului,

str. Marasti.

Modernizare şi extindere Teatrul de vară şi reabilitare trotuare din zona adiacentă în oraş Techirghiol, jud. Constanţa – valoare totala 7.778.279,47 lei. În implementare
Valorificarea potenţialului balnear şi turistic al lacului Techirghiol prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, strada Lacului – valoare totală 10.728.627,76 lei. În implementare
Îmbunătăţirea mediului urban prin transformarea unui teren neutilizat într-o grădină publică, oraş Techirghiol, valoare totală 1.054.622,00 lei. În implementare
Creşterea eficienţei energetice a clădirii publice – Liceul Teoretic “Emil Racoviţă”, oraş Techirghiol, valoare totală 2.911.732,62 lei. În implementare
Dezvoltarea durabilă a turismului în staţiunea balneară Techirghiol prin modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare (strada Dobrogei)- valoare totală 12.060.572,00 lei. În rezervă Proiect eligibil, aflat în rezervă, se aşteaptă realocare finanţare nerambursabilă
Achiziţie automăturatoare de către oraşul Techirghiol, Măsura 3.4/6B(G.A.L.) Proiect finalizat

 

 

PROIECTE FONDURI GUVERNAMENTALE – PRELUATE ŞI CONTINUATE

 

Lucrari de executie ansamblu de locuinte sociale pentru chiriasi evacuati str. Al. I. Cuza nr. 15 Proiect finalizat Preluat la stadiul de aproximativ 40%, cu probleme tehnice si juridice

 

PROIECTE FONDURI GUVERNAMENTALE – NOI

 

Modernizare străzi în orașul Techirghiol(11 străzi)  Proiect finalizat – 10.05.2019 a) Str. Alecu Russo;b) Str. Aprodu Purice ;c) Str. Col. Ion Mărculescu ;

d) Str. Enăchiță Văcărescu;

e) Str. Eremia Movilă

f) Str. Gheorghe Lazăr ;

g) Str. Libertății ;

h) Str. Ovidiu ;

i) Str. Razboieni ;

j) Str. Spatarului ;

k) Str. 9 Mai ;

 

PROIECTE REALIZATE DIN BUGET LOCAL PRELUATE ŞI CONTINUATE

 

Modernizare străzi – Olteţului şi Matei Basarab Proiect finalizat

 

PROIECTE REALIZATE DIN BUGETUL LOCAL – NOI

 

Lucrări de modernizare, reabilitare și extindere alei pietonale, carosabile, parcuri, rețea de iluminat public ornamental, spații verzi și mobilier urban la ansamblul de blocuri din zona strada Al. Puşkin Proiect finalizat
Lucrări de modernizare, reabilitare și extindere alei pietonale, carosabile, parcuri, rețea de iluminat public ornamental, spații verzi și mobilier urban la ansamblul de blocuri din zona strada Vasile Alecsandri Proiect finalizat
Reabilitare și modernizare zona centrală Parc Nufărul și Parc Monument Proiect finalizat
Achiziția ansambluri de joacă pentru copii pentru grupe de vârstă 3-5 ani și 7-12 ani , Oraș Techirghiol, strada Plantelor Proiect finalizat
Construire parcare Pavilion Băi Reci Proiect finalizat
Înființare loc de joacă pentru copii – Strada Plantelor Proiect finalizat
Lucrări de modernizare, reabilitare și extindere alei pietonale, carosabile, parcuri, rețea de iluminat public ornamental, spații verzi și mobilier urban la ansamblul de blocuri din zona strada Traian Proiect finalizat
Lucrări de modernizare, reabilitare și extindere alei pietonale, carosabile, parcuri, rețea de iluminat public ornamental, spații verzi și mobilier urban la ansamblul de blocuri din zona Str. Ovidiu Proiect finalizat
Construire “Clubul pensionarilor” Proiect finalizat
Reconstruire cheu acostare şi agrement pe lacul Techirghiol Proiect finalizat
Extindere reţea electrică de iluminat public din Str. A.I.Cuza oraş Techirghiol Proiect finalizat
Extindere reţea electrică de interes public din Str. Fermei oraş Techirghiol Proiect finalizat
Extindere corp nou sediul Primarie În curs de finalizare
Concesionare Serviciu public ”Înființare reţea distribuție gaze naturale în orașul Techirghiol” Procedură finalizată
Concesionare prin licitaţie publică deschisă a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân. Procedura finalizată
Delegare prin concesiune a serviciului de iluminat public în oraşul Techirghiol – valoare totală – 2.180.679,05 lei fără TVA. Proiect finalizat Asigurare mentenanță și întreținere pe o perioadă de 5 ani
Delegare gestiune prin concesionare a serviciului de salubrizare în orașul Techirghiol – valoare totală – 5.100.387 lei; Proiect finalizat Contract în derulare pe o perioadă de 5 ani
Sistem de monitorizare video la nivelul oraşului Techirghiol în vederea creşterii siguranţei cetăţeanului Proiect finalizat

 

Lucrurile sunt destul de clare. La Techirghiol oamenii au de ales între corupția instituționalizată care vrea să se infiltreze din nou în sistem și atmosfera de muncă instaurată în administrație de actualul primar.

Stan versus Soceanu? Ar trebui să fie o victorie la scor de maidan în favoarea actualului primar. Vom reveni, oricum, legat de felul în care a știut să facă administrație fostul primar Adrian Stan, pentru că avem informații foarte interesante despre cum și-a trecut brandul Techir pe persoană fizică, pentru a-l exploata financiar. Nu vă miră, nu?

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular