No menu items!
No menu items!

Dialogul fabulos pe care l-am avut cu cineva din Consiliul Județean Constanța. Nu e banc!

Undeva la începutul lunii iunie, anul curent, am trimis la Consiliul Județean Constanța o solicitare de informații publice, în baza legii 544/2001.

De-atunci, a trecut mult timp, iar răspunsul obligatoriu ce ar fi trebuit furnizat în 30 de zile s-a lăsat așteptat. Așa că astăzi am binevoit să sunăm la serviciul juridic al Consiliului Județean, pentru a înțelege de ce nu primim un răspuns.

Inițial, am sunat de mai multe ori la registratura instituției, pentru a ni se face legătura cu departamentul juridic. În ciuda încercărilor repetate, nu ne-a răspuns nimeni.

Așa că am căutat pe internet, pe site-ul CJC, sperând să găsim un contact la biroul juridic.

În lista de contacte utile am găsit un departament care are următoarele detalii:

Responsabil cu difuzarea informatiilor publice – Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
COCIORBA Alina – inspector
Bulevardul Tomis nr.51, cod postal 900725 – camera 345
+40.241.488.455
serviciuljuridic@cjc.ro

Buuun, cam asta era direcția pe care o căutam, așa că ne-am pus pe sunat. Și dă-i și sună, sperând să răspundă cineva. Și într-adevăr, cineva ne-a răspuns, la a treia încercare. Dialogul care a urmat este fascinant, fiți atenți.

Consiliul Județean: Nu este nimeni în acest birou, nu mai sunați.

Reporter: Păi și cum să fac să dau de cineva care lucrează în acest birou?

Consiliul Județean: Nu lucrează nimeni în acest birou. Dar ce birou căutați?

Reporter: Biroul Juridic.

Consiliul Județean: A, păi nu e aici.

Reporter: 0241488455, așa scrie pe site. Dați-mi atunci numărul corect.

Consiliul Județean: Nu pot să vi-l dau, dar oricum nu e aici. Am intrat și am răspuns pentru că se aude telefonul în biroul alăturat și ne deranjează.

Reporter: Doamnă, dar cu cine am plăcerea, normal ar fi să vă prezentați. Eu sunt Hapurnea Ioan Dorian, jurnalist.

Consiliul Județean: Nu contează, nu mai sunați aici că face zgomot, la revedere.

Și ne-a închis.

Acesta este Consiliul Județean Constanța, în 2020. Trageți dumneavoastră concluziile singurei.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular