A plantat 200 de copaci și a înființat împreună cu echipa un parc. Drept răsplată, s-a trezit atacat de asociația lui Vergil Chițac

Avocatul Cătălin Filișan, unul dintre cei mai activi oameni în materie de acțiuni civice, a lansat astăzi un mesaj prin care își exprimă dezamăgirea față de unii oameni politici care au ales să-l atace, în loc să-l sprijine, deși se dădeau la rândul lor mari activiști civici. Redăm mesajul, integral. Concluziile le puteți trage singuri.
”Acest mesaj vine la momentul la care a expirat perioada de depunere a candidaturilor pentru apropiatele alegeri locale.
În urma cu 2 ani si jumătate am început proiectul „Constanta Restart”. M-am gândit, de atunci, că trebuie sa mă implic, ca simplu locuitor al Orașului in viața acestuia si mai ales la faptul ca doar prin muncă, seriozitate și bună-credință, putem schimba – puțin câte puțin – un colț dintr-un parc sau un cartier si, in final, putem schimba modul în care copiii percep orașul, îi putem face să îl iubească, să îl îngrijească, să își dorească să locuiască aici, dar și să ducă mai departe ceea ce am început noi.
Mișcarea este apolitica, am inițiat-o si am dezvoltat-o in acest spirit. Am plantat sute de copaci, pe mulți am reușit sa ii îngrijim si sa ii salvam de seceta nimicitoare din ultimii doi ani.
Am inițiat un proiect de anvergura: construirea unui parc pe o suprafață de 1 hectar. Pentru cineva care nu este de specialitate si care are doar o mare dorință – de a implica comunitatea, a fost o mare provocare. Am acceptat provocarea si vom finaliza proiectul.
Am reușit sa clădesc o echipa. Oameni simpli, normali, dar de calitate, care iubesc natura si vor sa participe la acest proiect fără nici un fel de recompense ori privilegii. Oameni care au înțeles ca au o datorie: de a da înapoi ceva Orașului in care au crescut ori s-au împlinit.
În martie 2019, când ne bucuram de plantarea celor 200 de copaci in Ovidius Park (chiar in ziua plantarii), a venit si primul atac. Din partea asociației unui senator „independent” care m-a acuzat ca vreau sa folosesc Asociația Constanta Restart pentru a accede in scaunul de primar al Constantei. Un atac murdar si care a scos la lumină adevăratul scop al asociației „apolitice” a senatorului. Vă las pe voi sa trageți concluziile, cine s-a folosit de o asociație civică si de ce.
Au urmat alte atacuri din partea unor personaje necunoscute mie pana la acel moment. Astăzi ii vad pe listele unor partide politice, cu fețe de sfinți pe afișe. M-am lămurit și mi-am dat seama ca fiecare percepe viața prin perspectiva propriilor limite. Frustrați și invidioși pentru că am reușit ceva ce ei nu vor reuși niciodată sa construiască.
Nu fac politica si am refuzat sa mă implic in politica.
Campania si alegerile vor trece, iar Constanta Restart va rămâne sa îngrijească copacii plantați, sa finalizeze Ovidius Park si sa pregătească noi proiecte, alături de comunitatea care va beneficia de acești copaci, indiferent de culoarea politica ori de cine va ocupa vremelnic o funcție. Ne dorim sa unim comunitatea in jurul proiectelor noastre, nu sa fim dezbinați pe baza unor etichete ori culori.”
Cu cele mai bune gânduri bune,
Catalin Filișan
Constanta Restart

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular