No menu items!
No menu items!

Continuă frezarea carosabilului pe tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu al bulevardului Mamaia

Noaptea trecută a fost decopertat stratul de asfalt existent pe sensul de mers către strada Mihai Viteazu. De asemenea, au fost demarate lucrările de frezare și pe celălalt sens de mers. Intervențiile vor continua și în această noapte, circulația autovehiculelor fiind restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19:30 – 05:00.

Ulterior procesului de frezare, carosabilul decopertat va fi recondiționat cu asfalt. Lucrările se vor desfășura joi și vineri noapte, cu aceleași restricții de trafic rutier.

Proiectul de reconfigurare urbană pe care Primăria Municipiului Constanța îl implementează pe bulevardul Mamaia implică trotuare moderne, carosabil reabilitat, piste de biciclete și mult spațiu verde.

În cursul săptămânii trecute, pe porțiunea cuprinsă între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân a bulevardului Mamaia, carosabilul a fost recondiționat cu asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens.

De asemenea, pe tronsonul delimitat de străzile I.G. Duca și Mihai Viteazu, aspectul bulevardului s-a schimbat deja prin modernizarea traseelor pietonale, recondiționarea carosabilului, amenajarea de treceri de pietoni cu pavele tactile pentru persoanele cu dizabilități și  montarea rulourilor naturale de gazon care sunt întreținute permanent de un sistem de irigații modern.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.

bulevardul Mamaia (10) bulevardul Mamaia (9) bulevardul Mamaia (8) bulevardul Mamaia (7) bulevardul Mamaia (6) (1) bulevardul Mamaia (4) (2) bulevardul Mamaia (5) (1) bulevardul Mamaia (3) (2) bulevardul Mamaia (2) (2) bulevardul Mamaia (1) (2)

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular