În bucătărie, când nu-ți iese o rețetă, o schimbi! Rețeta după care a fost condus orașul nostru s-a dovedit a fi total greșită… Ce-ar fi să încercăm alta? Una care să conțină NORMALITATE, și DECENȚĂ, liniște și bunăstare! În politică, ingredientul de bază este votul. Duminică, mergem la vot! În ultimele zile mai mult s-a țipat din toate părțile, decât să se propună ceva concret și dumneavoastră, alegătorii, probabil că sunteți pe bună dreptate bulversați. Însă, pentru duminică, nici secția de votare nu este departe și frigul încă nu a venit. De ce trebuie să mergem la vot? Pentru că avem un as în mânecă: mintea și conștiința noastră! Și mai avem ceva: dorința de schimbare! O să purtăm mască la vot ca să nu ne ținem de nas 4 ani? O să mergem la vot ca să fim șefii orașului nostru, nu subalternii celor care se duc în locul nostru! Mai bine să ne pară rău de ce-am făcut, decât de ce am ratat! Hai la vot!
#antoniadisprimar
#voteazapozitia5 #uniuneaelena #administratiedenota10 #constanta #alegerilocale
Comandat de Uniunea Elenă din România
Executat de Dorian Punctro Press SRL
Cod mandatar 23200042