Cum și-a bătut joc Guvernul PNL de localitățile conduse de primari PSD. Orașul Năvodari tratat ca o comună

”Organizația Județeană PSD Constanța a luat act cu indignare despre modul discreționar în care au fost împărțiți banii publici către comunitățile locale de către actualul Executiv condus de PNL. Hotărârea de Guvern prin care sunt repartizate fondurile publice pentru plata cheltuielilor de funcționare și asistența socială sau protecția copilului este de-a dreptul scandaloasă. Comunități întregi nu primesc niciun leu, iar altora li se repartizează sume absolut ridicole, doar pentru faptul că acei cetățeni au îndrăznit să voteze altceva decât PNL sau USR. Este un abuz intolerabil. În numele comunităților locale din județul Constanța dar și al celor din alte județe ale țării care nu au primit niciun leu sau doar sume ridicole, doar pentru „vina” de a fi conduse de primari PSD, aleși în mod democratic, protestăm vehement! Cel mai strigător la cer este exemplul orașului Năvodari, care a primit suma de 50.000 de lei, DE CÂTEVA ORI MAI PUȚIN decât orice comună din județul Constanța cu primar liberal!? Și asta în condițiile în care orașul Năvodari este al doilea contributor la bugetul de stat din județul Constanța, după municipiul reședință de județ, iar cheltuielile sale de funcționare sunt direct proporționale. După cum se poate vedea în tabelul acestor distribuții, TOATE localitățile conduse de primari PSD au fost discriminate, în detrimentul celor conduse de PNL. Ce vină au locuitorii localităților asuprite, inclusiv cei care au votat „corect”, PNL sau USR, în alegeri?! În acest sens, așteptăm intervenția firească a președintelul Klaus Iohannis, care trebuie să dovedească, fie și în al doisprezecelea ceas, că este, constituțional, președintele TUTUROR românilor. Jaful, disprețuirea și desconsiderarea românilor trebuie să înceteze!”

Acesta este punctul de vedere trimis de reprezentanții PSD Constanța referitor la banii alocați de Guvernul României localităților din județul Constanța, La sumele din tabelul pe care vi-l prezentăm adăugați trei zerouri și o să înțelegeți că, de această dată, social democrații au dreptate. Modul în care au fost împărțiți banii este cel puțin scandalos. 

”Sunt indignat și mâhnit față de atitudinea disprețuitoare și distructivă a Guvernului PNL față de orașul Năvodari. Guvernul liberal a repartizat zilele trecute sumele pe unitățile administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor de funcționare. Orașul Năvodari a primit suma de 50.000 lei, de până la 10 ori mai puțin față de orice comună din județul Constanța cu primar liberal. Așa se face că o localitate cu 1.600 de locuitori, dar cu primar PNL, să primească chiar și 430.000 lei. Avem de-a face cu o împărțire a banului public de către Guvernul liberal strict pe criterii politice, toate primăriile PSD din județ primind de 10 ori mai puțini bani decât cele cu primari PNL.

Mă întreb oare cum se simt liberalii și votanții PNL din Năvodari când partidul lor lovește în oraș și năvodărenii, arătându-le atâta dispreț? Cum te simți când știi că ai votat un partid care încearcă să distrugă orașul în care trăiești, singurul criteriu fiind apartenența la un partid sau altul a primarului ales? Năvodari este cel de-al doilea contributor la bugetul de stat din județ, după municipiul Constanța, și nu pot înțelege această bătaie de joc! Guvernul liberal nu a înțeles că în Năvodari nu trăiesc pesediști, pemepiști sau liberali, ci trăiesc oameni, cu visuri, idealuri și probleme, care acum sunt pedepsiți pentru orientările lor politice. Cu un asemenea partid la conducerea țării, România nu poate avea un viitor promițător și nu poate spera la șanse echitabile pentru dezvoltare, PNL împărțind țara și cetățenii în două categorii: ai lor și restul!”, a declarat primarul Năvodariului, Florin Chelaru.
Iată sumele alocate de Guvernul PNL:
tabel1 tabel2

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular