Lucrările pentru extinderea Delfinariului, în plină desfășurare

Extinderea Delfinariului, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, se desfășoară în termen, în ciuda pandemiei cu care ne luptăm cu toții. Directorul Adrian Bâlbă a vorbit despre lucrările aflate în desfășurare, într-un interviu acordat presei din Constanța.

„Lucrările au drept scop de a cvadrupla volumul de apă și de a tripla suprafața acestuia. În acest fel, putem ține mai mulți delfini și, bineînțeles, intrăm în lumea bună a delfinariilor care oferă cele mai bune condiții de volum de apă și suprafață, pentru delfini”, a declarat, pentru CTnews TV, directorul instituției muzeale, dr. Adrian Bîlbă.

Proiectul a fost demarat încă din anul 2018, sursa de finanțare a fost identificată un an mai târziu, iar anul trecut au demarat lucrările.

„Concret, se sapă o groapă adâncă de patru metri, bazinul va avea chiar și cinci metri, va fi conectat cu bazinul existent, iar prin acea conectare delfinii vor putea trece dintr-o lagună în alta. Reprezentațiile le vom ține tot în bazinul existent, care arată excelent, iar în noul bazin va fi un spațiu mare, de joacă, pentru delfini, iar pe latura dinspre parcul dendrologic vom avea geamuri și vor putea fi văzuți de către vizitatori, între reprezentații. Va fi un bazin și acoperit, dar și descoperit. Va fi o zonă importantă acoperită și o zonă cu acoperiș amovibil, astfel ca delfinii să vadă și soarele”, explică dr. Adrian Bîlbă.

Dată fiind amploarea lucrărilor, precum și specificul zonei, au trebuit găsite unele soluții tehnologice, care să permită atingerea adâncimii necesare pentru noul bazin.

„Proiectul a implicat și câteva soluții tehnologice, avem niște pompe cu care tragem apa freatică, să coborâm nivelul acesteia, pentru a putea continua săpătura. La ora aceasta, dacă aduci un buldozer și te duci mai jos cu săpătura, rămâne buldozerul pe loc, întrucât este mlaștină deja. Scoatem apa cu acest sistem de pompare, iar după ce am scos apa din zona respectivă continuăm cu săpătura”, a explicat managerul CMSN.

Trebuie menționat că modernizarea și extinderea Delfinariului au venit atât din dorința managementului CMSN de a îmbunătăți oferta muzeală, cât și din necesitatea de a alinia condițiile oferite de delfinariul constănțean la cerințele internaționale.

„Sunt cerințe și recomandări europene. De asemenea, legea din România cere un bazin mai mare decât cel pe care îl avem, iar acum funcționăm pe baza unei derogări, valabilă până în 2023. Și responsabilitatea noastră față de animale ne obligă să facem un bazin mai mare. Nu l-am făcut până acum pentru că nu s-a găsit finanțare sau s-au găsit, progresiv, finanțări pentru alte activități, însă fonduri europene pentru delfinarii nu se acordă. Există o abordare diferențiată a statelor vis-a-vis de aceste delfinarii și, în consecință, nu există unanimitate în ceea ce privește existența lor”, a mai adăugat dr. Adrian Bîlbă.

Proiectul este realizat cu finanțare de la Ministerul Turismului, cu co și pre finanțare din partea Consiliului Județean Constanța, care se asigură că face toate plățile necesare către constructor, pentru ca lucrarea să fie terminată în termen, ulterior decontând la minister.

„Sperăm că anul viitor, în luna iulie, acest delfinariu să fie funcțional, disponibil delfinilor. Vom avea noi delfini, iar pentru a aduce noi delfini va trebui să mai îndeplinim niște standarde. Dincolo că vom avea acest bazin mare, va trebui să avem și un management care să fie pe placul și conveniența celor care gestionează organizația internațională de mamifere marine, iar de acolo vom primi delfini gratuit”, a încheiat directorul CMSN.

Sursă: CTNEWS.RO

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular