Un accident violent a avut loc pe strada Mihai Viteazu din Constanța. Din câte se pare, un autoturism Golf a ieșit de pe strada Constantin Brătescu fără a se asigura și a intrat în coliziune cu un Range Rover. Patru persoane au fost ajutate de către o autospecială ISU să iasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii și au fost asistați de medicii SMURD. Traumele suferite sunt din fericire minore, accidentații refuzând transportul la spital.