RAJA a pus în funcțiune primele trei fântâni arteziene din municipiul Constanța

Simple sau complexe, fântânile arteziene dintr-un oraș sunt elemente de design arhitectural de valoare absolută, aducând un plus de frumuzețe zonei în care sunt amplasate. Ele nu au însă doar un rol decorativ; dansul  jucăuș al apei aduce un pic de răcoare în zilele fierbinți de vară și insuflă o energie pozitivă celor din jur.

Conștient de importanța acestor obiective pentru orașul Constanța și stațiunea Mamaia, operatorul de apă SC RAJA SA a preluat începând din această lună, de la Primăria Constanța, întreținerea și reabilitarea celor 16 fântâni arteziene din municipiu și din stațiune. Având în vedere că suntem în plin sezon estival, specialiștii companiei noastre fac tot posibilul pentru a reuși punerea în funcțiune a acestor fântâni. Având în vedere, timpul foarte scurt, dar și starea tehnică a unor obiective, anul acesta fântânile vor fi reparate doar din punct de vedere tehnic (instalații și pompe), urmând ca la sfârșitul sezonului estival, toate cele 16 obiective să intre într-un amplu proces de reabilitare.

În urma eforturilor depuse, trei dintre fântânile arteziene din oraș, respectiv: Fântâna din fața Muzeului de Artă, Bazinul “Cascadă” și Bazinul “Pescarii” din zona Faleză Cazino Constanța au fost puse în funcțiune ieri, după mai multe probe începute de săptămâna trecută. Lucrările au constat în repararea instalațiilor electrice, a pompelor, a țâșnitorilor și a sistemelor de alimentare cu apă, dar și în igienizarea bazinelor.

Grupul statuar „Pescarii” este un monument istoric situat faleza Cazinoului din Constanța. Monument istoric de categoria B, grupul statuar a fost  realizat din piatră în anul 1959 de către sculptorul Corneliu Medrea, ca un omagiu adus muncii pescarilor. La început statuia pescarilor cu năvod era amplasată pe pământ, ulterior în jurul acesteia fiind construit un bazin care să aducă mai aproape de realitate conceptul grupului statuar. De aceea, acesta a reprezentat o prioritate în repunerea în funcțiune a fântânii arteziene construită în jurul lui, cu atât mai mult cu cât zona va fi înțesată de turiști și localnici săptămâna viitoare când Constanța va sărbători Ziua Marinei Române.

În prezent se execută lucrări de reparație și la celelalte obiective din municipiu, urmând ca, săptămâna următoare, să fie pornite fântânile din Parcul Far, din Zona Policlinica II și din parcul Casei de Cultură.

Pentru sezonul estival următor, SC RAJA SA va efectua reparații capitale la  nivelul celor 16 bazine, cu refacerea hidroizolației, a finisajelor și a elementelor structurale, cu îmbunătățirea eficienței pompelor de recirculare a apei, a sistemelor de filtrare și a instalațiilor de iluminat.

Cele 16 fântâni arteziene din Constanța și Mamaia sunt: fântâna din Parcul Far, fântâna din Parcul Gării, fântâna din Parcul Arheologic, fântâna de la Muzeul de Artă, fântâna din Parcul Teatrului „Oleg Danovski“, fântâna din Parcul Tomis II, fântâna din zona Policlinica II, bazinul de apă din Parcul Casei de Cultură, fântâna din zona Dacia, fântâna din zona hotelului Oxford, bazinul ornamental de la hotel Sulina (staţiunea Mamaia), bazinul ornamental de la hotel Meridian (staţiunea Mamaia), fântâna din Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia, bazinul Pescarul de pe faleza Cazino Constanţa, bazinul Cascadă de pe faleză Cazino Constanţa și Fântâna Stadion.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular