No menu items!
No menu items!

Mister Hasotti, nici nu știi, cât de mic începi să fii! Tribunalul Constanța demontează, în recurs, derapajele Judecătoriei, în cazul Sibioara

Facem pe scurt o recapitulare, în caz că nu sunteți la current cu spectaculosul caz Sibioara. În 2005, firma Comprest Util cumpără, plătind patru milioane de euro, o altă companie, Somaco Construct, care obținuse, prin hotărâre de Guvern, dreptul de a exploata cariera de piatră de la Sibioara.

Trei ani mai târziu, două femei în vârstă, apar de nicăieri și, întâmplător sau nu, ajutate de avocatul Ionel Hasotti, susțin că terenul de sub cariera de piatră le aparține de drept, drept moștenire. Sărind peste detaliile scandaloase ale acestei povești, vă spunem că, ajutat de primarul comunei Lumina, de majoritatea prefecților aflați în funcție și de o instanță de judecată, avocatul Ionel Hasotti reușește să convingă pe toată lumea că acea carieră de piatră nu există (da, da, acesta a fost argumentul) și să obțină o decizie a Judecătoriei Constanța prin care clientele sale să fie considerate oficial moștenitoare și implicit să fie puse în posesie, în ciuda faptului că legea spune clar: CARIERELE DE PIATRĂ NU SE RETROCEDEAZĂ.

Și am ajuns în anul 2017, când, după ani de procese, relatam în urmă cu două săptămâni că acest caz a ajuns la Tribunalul Constanța, fiind în procedura de recurs, acolo unde pentru prima dată după mult timp, instanța judecă pertinent situația și CASEAZĂ o parte din sentința inițială,  arătând fără putință de tăgadă că prima decizie a instanței a fost cât se poate de strâmbă. Da, știm, nu atacăm justiția, dar atunci când un judecător pune în posesie o carieră de piatră, împotriva legii, n-ai cum să taci, pentru că te afli în fața celui mai mare abuz săvârșit de o instanță constănțeană.

N-am apucat bine să publicăm articolul, că ne-am trezit cu un comentariu, lung cât o pledoarie strâmbă, din partea avocatului Ionel Hasotti, care, deranjat de cele scrise, a simțit nevoia sa ne corecteze, deformând din nou realitatea prin cuvinte bine ticluite, avocățește, că deh, își cunoaște meseria.

Ia sa vedem daca aveti curaj sa lasati postarea.Sunteti foarte performant daca reusiti sa prezentati exact pe dos o hotarare judecatoreasca.Mai cititi cu atentie si vedeti cine a castigat.Am castigat noi pentru ca instanta a respins recursul Comisiei Judetene. Asta inseamna ca in mod irevocabil am castigat daunele impotriva Comisiei Judetene ( pe toate ). Tot la capitolul ” castig ” tot noi am castigat si impotriva Comisiei Locale Lumina pentru ca instanta a respins recursul lor cu privire la daunele morale. Adica sunt buni de plata pentru ca s-a constatat irevocabil ca sunt in culpa. Mai cititi si asta : instanta respinge recursul Comisiei Locale cu privire la prescriptie. Asta inseamna ca ceea ce se va rejudeca in continuare priveste doar cuantumul daunelor materiale datorate de Comisia Locala Lumina, dar de platit vor plati ( cat vor plati alaturi de Comisia Judeteana ) de la data de 02.10.2008. Va fac traducerea finala : (a)Comisia Locala si Comisia Judeteana trebuie sa ne plateasca ( irevocabil) daunele morale de 9.000 euro (b)Comisia Judeteana trebuie sa ne plateasca irevocabil suma stabilita de prima instanta ( pe undeva pe la 500.000 euro) (c)Comisia Locala ar putea plati o anumita suma alaturi de Comisia Judeteana , cat anume ramane de vazut. Si daca lucrurule stau asa , va intreb : cine a pierdut procesul daca noi avem deja un titlu executoriu ? Prezinta o importanta pentru creditori care debitor plateste dauna , daca cel putin unul dintre ei este deja obligat la plata irevocabil pentru daunele materiale si ambii sunt obligati irevocabil la plata daunelor morale?
De intrebat de ce nu ma intrebati vreodata ceva , nu va mai intreb pentru ca nu aveti exercitiul unei reguli elementare in jurnalistica si anume :” audiatur et altera pars “.
Intrucat este foarte putin probabil sa va schimbati si sa lasati postarea , pastrati textul pentru buna dvs. informare ( ca doar n-o sa-l distribuiti publicului ca sa vada ce si cum scrieti ). ” A bon antendeur , salut ! “.

Sigur, am avut un schimb de replici cu domnul avocat, care s-a oprit brusc atunci când dânsul ne-a acuzat că reprezentăm proprietarul carierei de piatră iar noi i-am adus aminte că a reprezentat în instanță o firmă din grupul Gazprom. Konec filma, nu-i așa domnule avocat?

Între timp însă, pentru ca lucrurile să fie mult mai clare, Tribunalul și-a motivat în scris decizia, arătând clar că victoria la care tot face referire Ionel Hasotti nu există. Aducem aminte doar câteva din argumentele arătate de judecător în motivare.

Prima corectură a tribunalului și poate una dintre cele mai importante, arată faptul că daunele cerute au fost calculate simultan, de către experți, pe mai bine de un hectar de teren. Adică într-un talmeș, balmeș, experții au cumulat 6.34 de teren minier cu 14,97 de hectare de teren agricol, ajungând să ceară daune pentru 21,3 hectare deși tot terenul măsoară până în 20. Această situație arată modul heirupist în care s-a judecat cazul doar în favoarea unei părți, până în acest moment.

„Instanţa de fond, deşi a observat această suprapunere, nu a cerut experţilor lămuriri şi şi-a întemeiat hotărârea exclusiv pe calculele înaintate de către RECLAMANŢI, inclusiv în ceea ce a reţinut ca reprezentând valori pe zi de întârziere şi fără să justifice de ce a ales varianta de calcul a reclamanţilor şi nu a expertului, în condiţiile în care chiar reclamanţii au arătat că există o suprapunere de terenuri. În fapt, instanţa de fond deşi a făcut referire la lucrările de specialitate, ea le-a ignorat complet de vreme ce nu s-a bazat, în calcule, pe aceste lucrări.”, spune Tribunalul Constanţa.

CUM E DOMNULE HASOTTI? DORMIȚI BINE?

O altă corectură imperios necesară, făcută de Tribunalul Constanța a fost legată de daunele acordate de prima instanță. Ca să înțelegeți, expertul angajat în cauză a propus instanței trei variante de calcul al acestor daune. Cum a fost aleasă modalitatea de plată a daunelor, cea mai scumpă dintre cele trei propuse de către expert? După cheful judecătorului, evident. O arată aceeași motivare a Tribunalului.

„Instanţa de fond a ales varianta a II-a de cuantificare (a daunelor – n.r.), cea care stabilea 1 euro/mp în considerarea faptului că pe suprafaţa expertizată se regăsesc roci care fac parte din zăcămintele care aparţin statului… Or, din cuprinsul lămuririlor date de expert, tribunalul reţine că şi celelalte variante de calcul au avut în vedere aceeaşi destinaţie a terenului în cauză şi prin urmare argumentul instanţei de fond nu poate avea caracter hotărâtor în alegere.”

Ați învins, domnule Hasotti? Nu, poate ați ”înfrânt”

În plus, Tribunalul arată că și expertul și-a făcut treaba defectuos, calculând daunele luând prin comparație o exploatare de gaze și petrol. Vă dați seama? Veniți la judecător cu o piatră în mână și cereți despăgubiri de parcă v-ați prezentat cu o găleată de petrol. Și le mai și primiți.

O fi petrol rusesc, domnule Hasotti?

În loc de concluzii, se cuvine o nouă recapitulare, pentru o bună înțelegere a situației. Niște bătrâne, ajutate de un avocat specialist în retrocedări, pretind un teren pe care o companie românească primise dreptul să exploateze un zăcământ, proprietate a statului român. Dovezile aduse în timp arată clar că terenul pe care-l pretind persoanele fusese vândut de proprietar, deci nu mai poate fi vorba de o moștenire. Apoi, pe terenul respectiv se află o carieră, deci nu se poate retroceda, o spune legea. Cu toate astea, un grup de băieți deștepți, de la avocați până la judecători, sfidează orice lege și admit cererea, retrocedând. Și tupeul nu se oprește aici, falșii moștenitori pretind apoi daune morale de sute de mii de euro, ca și cum în toți anii ăștia, cineva le-a exploatat cariera de piatră, deși ar avea dreptul doar la terenul sec de sub carieră. Și aici, Judecătoria Constanța spune DA, sfidând orice prevedere legală. Povestea se încheie în 2017 în RECURS, unde judecătorii Tribunalului Constanța spun STOP și casează parțial sentințele anterioare, așa cum am arătat mai sus, cerând reanalizarea mai multor decizii luate.

Vedem, seară de seară, în grupajele de știri, cum aceste grupuri de băieți interesați sunt luate pe sus, dezmembrate, trimise la ”răcoare”, acolo unde le e locul. Județul Constanța pare însă veșnica excepție. La noi, primarul Matei instituie taxe ilegale de milioane de euro agenților economici care-l deranjează dar scapă după ce devine oficial colaboratorul DNA. La noi, avocații, mână în mână cu judecătorii, retrocedează curți de blocuri sau, după caz, cariere de piatră și nimeni nu-i vede. Ne-am pus încrederea în instituțiile statului, care din păcate, aici la Constanța, continuă să dezamăgească și să închidă ochii la marile abuzuri ale băieților deștepți. Până când, domnilor, ochii dumneavoastră albaștri vor evita cercurile de șmecheri care calcă în picioare atât omul de rând dar și oamenii de afaceri care refuză să le servească propriile interese?

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular