Încă de la debutul sezonului estival 2018, Mohammad Murad, proprietarul lanțului Perla-Majestic- Phoenicia care joacă și rolul de președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) s-a văicărit pe toate canalele posibile că industria H.O.R.E.C.A. este lovită de o criză a forței de muncă ce nu are precedent.
Nu mai târziu de joia trecută, reuniți la Constanța în cadrul unei intempestive conferințe de presă, cei patru magnifici ai industriei ospitalității, Murad, Dragoș Petrescu (City Grill), Nicolae Demetriade (Asociația Agențiilor de Turism) și Răzvan Pîrjol (Federația Industriei Hoteliere), au solicitat Guvernului adoptarea în regim de urgență a unor măsuri, despre care susțin ei, ar combate lipsa forței de muncă.
Ce își doresc patronatele lui Murad?
În primul rând, Mohammad Murad vrea ca statul român să permită, dacă nu chiar să faciliteze, importul de forță de muncă din străinătate. Cel mai mare patron de hoteluri de pe litoral a și găsit soluția salvatoare și spune că așteaptă să-i fie aprobate vizele pentru 32 de cetățeni din Etiopia, care urmează să fie angajați în cadrul lanțului hotelier pe care-l patronează.
În acest moment legea obligă firmele care angajează străini extra-comunitari să le asigure acestora cel puțin 2500 lei pe lună, adică salariul mediu pe economie. Ei bine, patronatele, prezidate de cei patru sus-numiți, exercită presiuni pentru ca statul să modifice legislația și să permită ca angajații extra-comuticari să fie plătiți cu salariul minim pe economie, adica 1162 lei net pe lună. Se urmărește de fapt înlocuirea românilor cu angajați din Cornul Africii, pe care patronatele să-i muncească după bunul plac iar remunerarea să fie cu puțin peste nivelul statelor bananiere.
În acest moment, condiționarea din legislația nostră are exact rolul de a proteja locurile de muncă ale românilor, însă pe cei patru de mai sus, pare să nu-i intereseze prea mult acest aspect.
Mai mult decât atât, Murad și Asociații cer să fie eliminate și contingentele de muncitori extra-comunitari. În acest moment, Guvernul României, impune limite anuale pentru numărul de lucrători străini care pot fi aduși în economia națională din afara Uniunii Europene. Și această măsură are evident aceeași menire de a proteja piața internă a forței de muncă. În anul 2018, contingentul de extracomunitari aprobat este de 7.000 de persoane, însă cei patru patroni, preferând evident să exagereze, susțin că acum sunt necesari minim 50.000 de lucrători doar pentru H.O.R.E.C.A.
Nu vrem angajați, vrem sclavi !
Murad își dorește ca statul român să recunoască și diplomele cetățenilor străini veniți din afara Europei, dar nu explică și care să fie modalitatea prin care așa ceva să devină posibil. Cum să recunoști diploma unui etiopian? Și totuși, așa cum ne-a anuțat, Mohammad Murad intenționează să-și aducă angajați din Etiopia, o țară folosită de China pentru manufacturarea produselor de îmbrăcăminte, datorită costului foarte scăzut al forței de muncă.
Potrivit unui raport al Comisiei de Investiții din Etiopia „salariul mediu al muncitorilor din fabricile de piele este de 45 USD pe lună, în timp ce salariul minim în Guangdong, China este de aproximativ 300 USD”. Pe de altă parte, în raport se menționează că „salariile în Etiopia variază de la 35 la 40 de dolari pe lună, cu mult sub media salariilor din China de 629 dolari pe lună, cifră care s-a triplat între 2000 și 2010.”
În pirmul rând, trebuie observat că nu este o diferență chiar mare între Români și Etiopia, dacă luăm în calcul salariul minim, care la noi se ridică la 289 USD iar în Cornul Africii este doar de 7 ori mai mic. În schimb, surprinzător sau nu, China ne-a depășit, acolo un necalificat fiind plătit azi cu minim 300 USD pe lună. Acum poate înțelegeți mai bine de ce își dorește Mohammad Murad ca statul român să dea liber la importul de forță de muncă: ca să poată vinde el la prețuri de Europa dar forța de muncă să-l coste precum în Africa.
Avem creșteri salariale, dar suntem cei mai prost plătiți angajați din UE
Este adevărat că, în acest moment, România se află pe primul loc în Europa la creşterea costului orar cu forţa de muncă, cu un avans de 12,7% în primul trimestru, urmată de Letonia, cu 11,2% şi Ungaria, cu 10,3%, în condiţiile unei medii de 2,7% la nivelul UE şi de 2% în zona euro, potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistică.
Dar, atenție, deşi costurile cu forţa de muncă au crescut în ultimii ani în ritm accelerat, o companie are, în medie, un cost total de 1.000 de euro pe lună cu un angajat în România, în timp ce în Uniunea Europeană, costul mediu este de 4.000 de euro pe lună per angajat.
Nu avem o criză a forței de muncă ci lipsă de viziune managerială
Problema forței de muncă din țara noastră nu comportă de fapt simptomele unei crize fiind mai degrabă o problemă de performanță economică și adaptabilitate la condițiile de piață. Ani de zile firmele din țara noastră au înțeles să-și vândă ieftin produsele și serviciile, utilizând o forță de muncă prost plătită, împinsă la limita sărăciei. Firmele noastre au transferat practic sarcina economică pe umerii angajatului, a persoanei fizice, care a fost obligat să suporte, până la un punct, salarii de mizerie.
Rămași fără soluții, angajații români s-au văzut nevoiți să părăsească economia națională în căutarea unor medii ceva mai prielnice, în care forța de muncă este apreciată și remunerată la justa ei valoare. Așa s-a ajuns ca la nivelul lui 2017, în fiecare zi, cca 200 de români să părăsească România, în general spre Marea Britanie sau statele scandinave. Firmele de recrutare au înregistrat un val de cereri venite de la mediul privat din Vest-ul Europei care apreciază angajații români ca foarte performanți, mai ales că foarte mulți de la noi vorbesc cel puțin o limbă străină.
La situația catastrofală în care ne aflăm au contribuit din plin în ultimii ani companiile multinaționale, patronii români, asociaţiile profesionale și patronale, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) care au criticat public, în permanență, majorarea salariului minim, susţinând că acest lucru va afecta economia. În scopul argumentării, patronatele au folosit o retorică defazată, afirmând că aceste creşteri salariale nu sunt acoperite de creşterea productivităţii, și în final vor fi daţi oameni afară. Nu a fost deloc aşa, ci dimpotrivă, s-a ajuns la situația în care avem comenzi dar nu mai avem oameni să le putem onora.
Șomajul în România a atins un minim istoric, la fel în tot Est-ul
Cele mai recente date Eurostat, pentru Aprilie 2018, poziționează România cu o rată a șomajului scăzută, de 4,6%, urmată de Marea Britanie cu 4,1%, Olanda cu 3,9%, Polonia cu 3,8%, Ungaria 3,7%, Germania 3,4%, Mata 3% și ultima, cu cel mai mic șomaj de 2,2% este Republica Cehă.
Aceste date ne arată în primul rând că economiile puternice ale UE suferă în continuare din pricina deficitului forței de muncă, situație în care vor acționa pe mai departe pentru atragerea de angajați din Est. Marea Britanie și Germania se vor lupta pentru recrutarea de personal din România, Bulgaria, Polinia și Cehia până la epuizare, pentru că au banii și instrumentele s-o facă. Concurența pe piața forței de muncă a dus la situația prezentată de datele Eurostat, în care țările estice au fost concurate de Vest, acolo unde salariile oferite sunt de patru ori mai mari față de România.
Istoricul “crizei forței de muncă” din România
Am realizat o monitorizare, din 2016 și până în prezent, asupra fenomenului expandare a deficitului de forță de muncă din România. Primele care au experimentat probleme la recrutarea de personal necalificat au fost societățile specializate în prestări de servicii, care rulează anual un număr mare de angajați, în general necalificați.
2014 – Fenomenul a început să fie resimțit, încă din anul 2014, pe piețele marilor centre economice ale țării, Cluj și București, pentru ca ulterior să fie afectate și alte județe precum Constanța. Propagarea s-a produs treptat, iar de la un an la altul numărul candidaților a tot scăzut, pentru ca în prezent plaja forței de muncă să ajungă aproape de limita epuizării.
2016 – În Septembrie 2016, datele Institutului Național de Statistică arătau deja o presiune pe salarii în sectorul privat, semnalând o creșetere 6,7%, a costului mediu al forţei de muncă. Fenomenul a pus pe gânduri autoritățile care s-au lăudat cu demararea unui program special adresat atragerii de capital uman. Guvernul anunța ca va folosi aproximativ 230 de milioane de euro până în 2020 din fondurile europene pentru a acorda prime de instalare sau de activare pentru şomerii care se angajează şi subvenţii pentru companiile care recrutează proaspăt absolvenţi.
Mai departe, în Noiembrie 2016, în deschiderea Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, vice-guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Lucian Croitoru a explicat de ce politica de creșetere a consumului a generat deficit pe piața forței de muncă: “Creşterea consumuluui a creat locuri de muncă mai degrabă în alte ţări, importurile crescând mai repede decât exporturile. Producţia internă nu a făcut faţă cererii. Nu suntem împotriva stimulării consumului, dar recomandăm un dozaj în aplicarea măsurilor şi stimulentelor.”
2017 – La opt luni de zile diferență, în luna Mai 2017, INS anunța o rată a șomajului în scădere, de 5,3% pentru Martie, iar cei de la South East Europe managing partner Consulteam spuneau că “recrutarea a devenit misiune imposibilă” în România.
Primii care sesizat public lipsa forței de muncă au fost agricultorii din zona de Vest a țării. În prima parte a lunii Iulie 2017, producătorii agricoli semnalau un “deficit istoric” de forţă de muncă în domeniu, mai ales de muncitori calificaţi care să manevreze utilaje.
A urmat Fan Courier, una dintre cele mai performante firme cu capital românesc, care în Septembrie 2017, din cauza lipsei de personal s-a apucat să-și deschidă “o şcoală de curieri în Bucureşti” în speranța atragerii tinerilor. Simțind probabil presiunea, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu avertiza și el că “avem probleme importante cu forţa de muncă şi capitalul”adăugând că “există insule în România cu şomaj ridicat, din cauza lipsei infrastructurii și din această cauză nu vin investiţii private.”
În luna Noiembrie 2017, ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunța, citată de Agerpres, că “deficitul cel mai mare de forță de muncă pe care România îl are la ora actuală este în construcții, IT, agricultură și medicină.”
2018 – Patronatele din turism anunțau gâtuite că nu au suficient personal pentru deschiderea sezonului pe litoralul Mării Negre. Astfel, în Martie, vice-președintele FPTR, Nicolae Istrate, declara, pentru Mediafax, că industria turistică suferă de lipsă de personal calificat din cauza dispariției școlilor de profil și nu fiindcă în acest sector sunt cele mai mici salarii din economie.
Datele INS vin să-l contrazică pe Istrate, care se face că nu înțelege că “în luna ianuarie 2017, în industria turistică (hoteluri și restaurante) salariul mediu NET a fost de 1299 de lei/lună” adică cel mai scăzut din economie, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Și totul a culminat, la conferința de presă de joia trecută, atunci când Mohammad Murad a ținut să ne anunțe că urmează să aducă 32 de etiopieni din Africa pentru că nu vede altă soluție la rezolvarea lipsei de personal.
