Adevărul despre prăbușirea FNI, fuga lui Nicolae Popa și aducerea lui în țară

Probabil foarte puțin oameni mai știu azi că, Fondul Național de Investiții, acolo unde Nicolae Popa a fost director, și care avea să lase fără agoniseala de o viață peste 300.000 de păgubiți a fost înființat în anul 1995 de Sorin Ovidiu Vîntu, la Constanța, lângă sediul ziarului Telegraf.

Înființarea SOV Invest la Constanța

Povestea începe pe 17 august 1995, atunci când, afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu (foarte puțin cunoscut la momentul respectiv) înregistrează la Constanța, pe Bulevardul Mamaia la numărul 288, societatea S.O.V. INVEST CONSTANTA SA. La doar câțiva metri distanța funcționa atunci sediul ziarului Telegraf, patronat de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky, tot pe Bulevardul Mamaia la nr.296.

Apropierea de sediul „Telegraf” ne-a determinat să-l întrebăm pe Sorin Ovidiu Vîntu din ce motiv firma sa, care urma să administreze FNI-ul a fost deschisă chiar la Constanța și dacă se cunoaștea atunci cu Radu Mazăre. În stitul său caracteristic SOV avea să ne răspundă următoarele:

„În București, grație GELSOR-ului, eram foarte cunoscut, în țară, nu. Pe vreamea aceea nu vroiam să se știe că eu sunt cel care deține compania de administrare, pentru a nu-mi afecta tranzacțiile pe bursă. Mazăre al vostru era mult sub radarul intereselor mele de atunci. Habar n-aveam ca există.”

Specializată în administrarea fondurilor mutuale, firma avea ca acționari pe Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul Societatea Generală de Investiţii SRL cu 80% din capital, alături de o serie de personalități ale vieții financiar-bancare din România acelor vremuri: Teodor Nicolaescu cu 5%, Elena Andrei cu 5%, Popa Laura Livia cu 5% (soția condamnatului Nicolae Popa), Iustina Negură cu 1%, Ciprian Negură cu 1%, Victor Velișcu cu 1% și Nicolae Popa cu 1%.

Constituirea Fondului Național de Investiții (F.N.I.)

SOV Invest Constanța avea un capital subscris de 100 milioane lei (ROL), vărsat la Banca Agricolă (atunci deținută de statul român), societatea fiind înființată în scopul administrării Fondului Național de Invetiții (FNI). În cadrul AGA din 17 august 1995, afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu i-a numit pe următorii la conducerea fondului: Ion Andrei – președinte, Marian Petrecu – vice-președinte și Șerban Lotreanu – vice-președinte.

Fondul Național de Investiții (FNI) a fost constituit prin Contractul de Societate Civilă încheiat la 17 august 1995, între Societatea Generală de Investiții SRL – București (reprezentată oficial de Gheorghe Negură), Fondul Proprietății Private II Moldova din Bacău (reprezentata de Ion Andrei zis Niki), societatea Latina Plastic SA (reprezentată de Mircea Ionescu Muscel – Ianculescu) și societatea ARCASROM SA (reprezentată de Mircea Costescu, societate prezentă și în afacerea SANEVIT), fiecare dintre părți subscriind câte 2,5 milioane de lei (ROL).

Cenzorii Fondului

Pentru perioada 1995-1999, societatea SOV INVEST a semnat contracte pentru verificarea și certificarea Raportului Anual al Fondului Naţional de Investiţii cu doi cenzorii externi independenţi fiind vorba despre Apostol Grosu – pentru exerciţiul financiar al anilor 1996-1997, şi Andrei Marius – pentru exerciţiul financiar al anilor 1998 şi 1999.

Specialiștii SOV Invest – FNI Constanța

Ion Andrei – Primul Preşedinte al societăţi S.O.V. Invest Constanța cu rol de administrare este Ion Andrei, nimeni altul decât fostul director al F.P.P.2 Moldova (SIF Moldova). El era și acţionar FNI (SOV Invest) prin soţia sa, Elena Andrei, devenită ulterior Director al Reprezentanţei F.P.P.2 Moldova din Bucureşti. Prezenţa celor doi membri ai familiei Andrei denotă legăturile speciale ale lui Sorin Ovidiu Vîntu cu F.P.P.2 Moldova, precum şi cu fostul preşedinte al FPP-ului, Corneliu Iacobov (devenit din 1999 mare investitor în Constanța).

Teodor Nicolaescu – Mare specialist în finanțe-bănci, acesta este recrutat de Sorin Ovidiu Vîntu după ce reușise să ajungă Director General în cadrul Ministerului Privatizării din România. Ulterior, Teodor Nicolaescu devine președinte al Băncii Române de Scont (BRS) fiind arestat în 2001 pentru fraude economice. În aceste împrejurări, Nicolaescu execută 18 luni de arest preventiv.

După 9 ani de zile, în martie 2010, Teodor Nicolaescu este trimis în judecată de procurorii DIICOT alături de directorul Dramiral Group SA, Mihai Iacob, pentru o presupusă înşelăciune de 135 de miliarde (RON) cauzată rafinăriei RAFO Oneşti.

Victor Velișcu – Printre alte personalităţi angajate şi atrase ca parteneri de afaceri de către Sorin Ovidiu Vîntu la Fondul Național de Investiții se numără un important număr de foşti ofiţeri din serviciile de informații. Este și cazul lui Velişcu Victor, fost ofițer de Securitate la Craiova, angajat în 1994 la societatea Bursa Gelsor din București, și care avea să devină din 2001, consilierul personal al fostului Director SRI, Radu A. Timofte.

ARCASROM SA – Se poate observa prezența acestei societăți și la constituirea FNI-ului și în antamarea afacerii SANEVIT (un faliment celebru al anilor ’90). În anul 2010, ARCASROM SA se afla deja în procedură de lichidare, și conform ultimului raport financiar depus pe anul 2007 societatea a înregistrat o cifră de afaceri de numai 14.527 de lei, având datorii de 3.687 lei.

FNI finațat cu bani de la BANCOREX

La nici un an de la înființarea FNI, în 1996, acționarul majoritar al fondului, respectiv Societatea Generală de Investiții SRL controlată de Sorin Ovidiu Vîntu și de Gheorghe Negură, a primit un credit de la Bancorex în valoare de 3.007.967 de dolari.

Împrumutul a fost garantat cu cinci bilete la ordin avalizate de F.P.P. Moldova (actualul SIF Moldova) – instituția financiara fiind condusă de Corneliu Iacobov și Ion Andrei zis Niki, ambii apropiați ai afaceristului Sorin Ovidiu Vîntu. În anul 2006, această datorie de 3 milioane de dolari figura încă ca neachitată în scriptele AVAS.

Întrebat în septembrie 2006 de reporterii ziarului Evenimentul Zilei, fostul președinte al băncii, Răzvan Liviu Temeșan a declarat că nu-și amintește ca Sorin Ovidiu Vîntu să fi contractat vreun împrumut de la defuncta Bancorex. Desigur, în acești 10 ani trecuți de la evenimente, domnul Temeșan avea să uite foarte multe aspecte.

Derularea afacerii F.N.I. sub patronatul lui Vîntu

Funcționarea Fondul Național de Investiții a fost autorizată de statul român, conform legislației în vigoare, adică de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe 15 septembrie 1995. Obiectivul declarat al acestui fond era “mobilizarea economiilor bănești ale membrilor săi și plasarea comună a acestora, în condiții de profitabilitate superioară a plasamentelor individuale pe piața monetară și de capital românească și internațională”.

Fondul explodează în luna aprilie 1996, atunci când, numărul investitorilor săi creşte în mod semnificativ. La sfârşitul lunii iulie 1996, fondul lui Vîntu depășea cifra de 1.557 de miliarde lei (ROL), adică aproximativ 78,8% din totalul sumelor investite de cetăţenii români în fonduri mutuale la data respectivă. Sumele imense cumulate de acest fond sunt investite rapid în cumpărarea de bunuri imobiliare şi participații la întreprinderi private sau de stat. Așa a ajuns Sorin Ovidiu Vîntu să dețină controlul asupra unor societăți de stat, situație în care și relațiile sale în mediile sindicale s-au dezvoltat foarte rapid.

Pentru o bună imagine și pentru a masca eventualele sustrageri, periodic sunt anunţate noi creşteri substanţiale ale valorilor titlurilor de participare la F.N.I.

Așa cum avea să se demonstreze ulterior, după anul 2000, aceste creșteri nu aveau acoperire în realitate. Și, în această situație, s-a ridicat problema găsirii persoanei potrivite care să preia toată afacerea şi care eventual să plătească și o sumă substanțială pentru achiziționarea business-ului.

La scurt timp apare și “investitorul strategic”, celebra Ioana Maria Vlas, o fostă profesoară de limba franceză la un liceu din municipiul Cluj.

În 1997, FNI a trecut de la Vîntu la Ioana Maria Vlas

În aceste condiții, în 1997, Sorin Ovidiu Vîntu își vinde participația la Fondul Național de Investiții specialistei Ioana Maria Vlas. Cât despre momentul tranzacției, Sorin Ovidiu Vîntu avea să declare că acesta s-a datorat prăbușirii Bursei de la București:

“În ’97 a fost boom-ul pieței de capital românești. Banii din Fondul Național de Investiții erau plasați pe Bursa de Valori București și creșterile erau substanțiale. În August ’97 a început prăbușirea Bursei de Valori din București. Acest lucru s-a accentuat în septembrie și octombrie, astfel încât, era evident că nu mai pot fi făcuți bani pe Bursa de Valori București. Aveam două opțiuni atunci, să-l vând sau să-l închid. Am găsit client, l-am vândut. Era normal !” a explicat Vîntu. 

CEC a garantat banii investitorilor F.N.I.

La două zile după ce preia pachetul de 47% din S.O.V. INVEST, pe 6 Aprilie 1999 printr-o inginerie financiară derulată prin intermediul S.V.M. ACŢIUNI NAŢIONALE (aflată în proprietatea Băncii Agricole) Ioana Maria Vlas vinde Băncii Agricole contra sumei de 750.000 USD un pachet de 20% din acţiunile deţinute de ea la S.O.V. INVEST. Păgubosul contract este semnat din partea Băncii Agricole de preşedintele acestei instituții, Istrate Liviu Adrian.

Ulterior, Ioana Maria Vlas îşi îndreptă atenţia către Casa de Economii şi Consemnaţiuni (instituție bancară fondată de statul român în 1864). Preluarea în 1997 a conducerii C.E.C. de către ţărănistul Camenco Petrovici a ușurat foarte mult sarcina expertei Ioana Maria Vlas, care atrage C.E.C.-ul într-o măreaţă combinaţie: C.E.C. ia decizia înfiinţării unei Societăţi de Valori Mobiliare, denumită “C.E.C. Valori Mobiliare”. Conducerea acestei societăți este încredinţată unui tânăr specialist venit din Banca Română de Comerț Exterior (Bancorex), pe numele său Adrian Nicorici.

Ei bine, prin intermediul acestei noi entități, statul cumpără un pachet de 20% din acţiunile S.O.V. Invest, pentru suma de 720.000 USD. Și astfel, C.E.C.-ul nostru își face glorioasa intrarea pe piața românească de capital – această acțiune reprezentând o altă noutate absolută la momentul respectiv.

Însă, Ioana Maria Vlas nu s-a mulţumit doar cu atât. Ea avea să semneze direct cu C.E.C.-ul, adică cu președintele acestei instituții, Camenco Petrovici, și un contract prin care banca de stat garanta fondurile investite în F.N.I. contra unui comision lunar de 5 miliarde de lei (ROL).

Acesta este momentul în care s-a dat LIBER LA FURAT din F.N.I., în condițiile în care, administratorii fondului erau acum acoperiți prin garanții guvernamentale.

Prăbușirea FNI. Nicolae Popa a fugit. Ioana Maria Vlas a fugit și ea

În cursul lunii aprilie 2000 apar primele semnale negative generate de întârzierile survenite în cadrul retragerii unor sume mari de bani din F.N.I. În mod evident, imposibilitatea efectuării unor plăţi la sucursala F.N.I. din Cluj-Napoca declanşează primele semne de panică în rândul investitorilor de la cele două Fonduri administrate de Ioana Maria Vlas (FNI și FNA).

Poliția Economică şi Procuratura se autosesizează, iar în data de 16 Mai 2000, Ioana Maria Vlas este chemată în mod oficial la sediul Poliţiei Bucureşti pentru a da explicații cu privire la soarta banilor depuşi la cele două fonduri.

În mod paradoxal puterea de convingere a Ioanei Maria Vlas este atât de mare, încât reuşeşte să-i hipnotizeze pe anchetatori şi să-i convingă să stea liniştiţi întrucât “nu există motive de îngrijorare” la fondurile F.N.I. şi F.NA. Tot atunci, Vlas mai declara că “banii investitorilor sunt plasaţi în diverse afaceri şi bănci pentru obţinerea unor importante venituri concretizate în creşterile periodice anunţate de cele două fonduri”.

Azi poate părea greu de înțeles cum au reușit cadrele Ministerului de Interne să înghită gogoşile Ioanei Maria Vlas. N-a durat mult și, 6 zile mai târziu, în data de 22 Mai 2000, suspecta Vlas părăseşte România.

Informațiile prezentate mai sus, anume subliniate, au fost publicate atât în presa acelor ani cât și în anumite lucrări în care a fost tratat cazul prăbușirii FNI. Din păcate, trebuie spus că, la 8 ani de la evenimente, aceste informații s-au dovedit absolut false.

Astfel, pe 16 Aprilie 2008, atunci când Ioana Maria Vlas a fost eliberată condiționat, aceasta a declarat postului Realitatea TV, în cadrul emisiunii Realitatea Zilei, următoarele: “Socotesc că, atunci am greșit când am plecat în ’99”. Cu alte cuvinte Ioana Maria Vlas a părăsit România în 1999 și nu în anul 2000, după prăbușirea FNI !

Ioana Maria Vlas s-a predat după 3 ani

Fugită în Israel, cel mai probabil la finalul anului 1999, în cele din urmă Ioana Maria Vlas s-a predat autorităților române pe data de 27 Martie 2003. Ea a sosit în România la bordul unei curse aeriene de linie ce leagă Tel Aviv de București.

A fost reținută imediat și supusă unor proceduri de verificare a identității, deoarece, din cauza sedentarismului și a stresului acumulat era mai grasă cu 30 de kilograme fiind foarte greu de recunoscut.

De ce a fugit Nicolae Popa?

După prăbușirea FNI, în mai 2000, dispare din peisaj și Nicolae Popa. Fost director al firmei Bursa Gelsor SA, acesta ocupa la momentul respectiv poziția de membru în Consiliului de Încredere al S.O.V. Invest (firma care administra FNI) fiind cunoscut public ca mâna dreaptă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Anchetele care au urmat au scos la iveală fapul că, la modul direct, Sorin Ovidiu Vîntu a retras sume considerabile din Fondul Național de Investiții (în nume propriu), intrând în posesia a 472,5 miliarde lei, echivalentul a 23,8 milioane USD în 2 rate: în anul 1999 a retras 131,29 miliarde lei, iar în anul 2000 a mai scos încă 341,20 miliarde lei.

Adjunctul şi fostul său angajat, fugarul Nicolae Popa, retrăsese și el din FNI, înainte de prăbușire, suma de 49,59 miliarde lei, echivalentul a 2,5 milioane USD.

După declanșarea anchetelor, Nicolae Popa părăsește subit România. Iar în legătură cu fuga acestuia s-a zvonit inițial că, Popa trăiește în Suedia, unde ar avea un restaurant deschis la Stockholm – dezinformare lansată chiar de Sorin Ovidiu Vîntu. În ciuda speculațiilor, Popa se afla de fapt în Indonezia, la Jakarta, acolo unde-și înființase câteva societăți comerciale.

Nicolae Popa primea bani la Jakarta de la Vîntu

În aceste condiții, Nicolae Popa s-a sustras anchetei penale fiind judecat și condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas de Tribunalul Bucureşti în anul 2006, decizia rămânând definitivă în 2009.

Și tocmai în anul 2010, procurorii aveau să descopere că, prin intermediul firmei Comac Limited din Nicosia, afacersitul Sorin Ovidiu Vîntu alimenta conturile prietenului său Nicolae Popa, fugit în Indonezia. Din datele publicate de CNA, în anul 2005, firma Comac Limited era deținută de alte două offshore-uri cipriote, respectiv Elbahold Limited (50%) şi Fercell Limited (50%).

În perioada în care a ocupat funcția de șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul Marius Iacob a întocmit un Referat prin care concluziona, că firma off-shore COMAC Limited Cipru aparține omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Pe cale de conseciță, procurorul a obținut la 9 Septembrie 2010 arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru tăinuire și favorizarea infractorului Nicolae Popa (considerat, devalizatorul FNI), alături de co-inculpații Octavian Țurcan și Stoian Alexandru:

“S-a confirmat faptul că, atât Comac Ltd, cât și Elbahold (societatea care a virat către Comac Ltd sumele din care s-a realizat transferul către Nicolae Popa) sunt controlate de către inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu. Această împrejurare a rezultat din coroborarea conținutului convorbirilor și mesajelor text interceptate în baza autorizațiilor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu informațiile obținute prin intermediul comisiei rogatorii de la autoritățile judiciare din Cipru. Astfel, rezultă fără dubiu că, transferul sumei de 50.000 euro către Popa Nicolae s-a realizat din dispoziția inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, în scopul de a zădărnici executarea pedepsei la care fusese condamnat Popa Nicolae” a susținut procurorul Marius Iacob.

După mai bine de 9 ani este depistat de Interpol Indonezia, la Jakarta și reținut pe 2 Decembrie 2009 la solicitarea autorităților române. Au fost necesari încă doi ani pentru ca fugarul din lotul FNI să fie adus în țară, unde a ajuns tocmai pe 22 aprilie 2011.