No menu items!
No menu items!

Reciclează cu RoRec. Caştigi un mediu curat dar şi premii importante.

1365517795-fullAsociaţia Română pentru Reciclare RoRec, împreună cu autorităţile locale, desfăşoară pe 13-14 aprilie o acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE) în Municipiul Constanţa.
Cetăţenii se pot debarasa corect şi responsabil de echipamentele electrice şi electronice, atât la punctele fixe de colectare, cât şi prin serviciul de preluare gratuită de la domiciliu. Programul de colectare va fi între orele 10.00-18.00. Punctele fixe de colectare sunt:
1. Piaţa km 4-5 (în faţa magazinului Profi)
2. Piaţa Brotăcei-Tomis Nord (lângă Banca Transilvania)
3. Parc Tomis 2 vis-à-vis de magazinul Profi
4. Piaţa Roşu poarta 6 (la intrare în piaţă)
5. Piaţa Abator(în faţa magazinului Profi)
6. Autogara Constanţa sud (vis-à-vis de peco)
7. Complex Unirii, str. Dragoslavelor intersecţie cu str. Unirii
8. Piaţa Brick vis- à -vis de Mega Image
9. Agenţia fiscală, str. Dumbrăveni intersecţie cu str. Sentinelei-Palazu Mare
Constănţenii care deţin aparate electrice sau electronice grele sau voluminoase, au la dispoziţie numărul de telefon 0751.302.127 sau 0720.613.212, la care pot face programări zilnic în perioada 8-14 aprilie, între orele 9.00-17.00, pentru serviciul gratuit de preluare de la domiciliu.

„E o dorinţă firească aceea de a trăi într-un mediu curat şi nepoluat. Şi la fel de firesc este să dăm spre colectare obiectele electrice sau electronice pe care nu le mai folosim, pentru ca acestea să ajungă acolo unde trebuie, adică la reciclare. Acesta este un obicei pe care Asociaţia RoRec şi-a propus să-l formeze la cetăţenii responsabili.” , a declarat Dragoş Gorun, manager regional al Asociaţiei RoRec.

Toţi cetăţenii care vor acţiona responsabil şi vor depune deşeuri electrice la punctele fixe sau la echipajele mobile, vor avea şansa de a câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre premiile oferite de membrii fondatori ai Asociaţiei RoRec, Skill şi Candy: o combină frigorifică, 2 ferăstraie verticale, 2 maşini de găurit, 2 polizoare unghiulare şi 2 cuptoare cu microunde. Extragerea câştigătorilor acestei tombole va avea loc pe 16 aprilie, ora 11.30, la Casa de cultură Constanţa, bdl Alexandru Lăpuşneanu nr. 1.

Pentru mai multe informaţii despre acţiunile întreprinse de către Asociaţia RoRec în scopul colectării DEEE şi a informării cetăţenilor cu privire la importanţa acestei colectări, accesaţi www.rorec.ro. De asemenea, pentru a simţi pulsul comunităţii create la nivel naţional de către Asociaţia RoRec, vizitaţi-ne şi pe facebook.com/AsociatiaRoRec.
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) o organizaţie non-profit, formată din unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Practic, RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi se ocupă de toate activităţile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării şi recuperării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), asigurând, în acelaşi timp, eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular