Exclusiv. Cine e tânărul constănțean care a cumpărat Vila Șuțu, plătind peste un milion de euro

Vila Șuțu este, în opinia noastră, una dintre cele mai frumoase clădiri din Constanța, dacă nu chiar cea mai frumoasă. Este situată pe strada Krikor Zambaccian, la numărul 1. Constănțenii o admiră atunci când aleg să se plimbe sau să stea la soare pe plaja Modern, dar nu foarte mulți îi știu povestea.

A fost construită la 1899, în baza unor idei ale arhitectului Grigore Cerchez și a aparținut prințului Mihail Șuțu.

Povestea vilei Șuțu a fost scrisă, impecabil, de jurnaliștii redacției INFO SUD EST. Vă recomandăm să o citiți dând click AICI.

Noi vă putem spune, astăzi, în exclusivitate, că după ani în care a zăcut părăsită, Vila Șuțu și-a găsit în sfârșit proprietar. Clădirea a fost cumpărată de soții Ichim Theodor Lucian și Ioana-Cătălina, la sfârșitul anului 2018, tranzacția desfășurându-se în mare secret. Prețul cerut de moștenitorii prințului Șuțu a fost, inițial, de 2.4 milioane de euro, dar, în final, casa a fost vândută pentru aproximativ jumătate din acest preț.

Noii proprietari au solicitat deja Primăriei Constanța un certificat de urbanism pentru ”consolidare, conservare și amenajare locuință, restaurare componente artistice, amenajări exterioare și împrejmuiri”, lucrările urmând să înceapă în curând.

Theodor Lucian Ichim este unul dintre cei mai bogați tineri din Constanța, la doar 42 de ani patronând cunoscuta firmă UNIGRAINS Trading SRL și alte aproximativ nouă firme ce activează în domeniul agriculturii.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la noul proprietar al vilei Șuțu, dar acesta nu a dorit să vorbească despre planurile pe care le are cu noua clădire achiziționată.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular