Președintele Consiliului Județean Constanța, Mariu Horia Țuțuianu și-a propus să nu le mai acorde elevilor și studenților tarife speciale pentru transportul în comun. Să meargă pe jos! Eventual să repetăm cât mai des speța Caracal!
Ei bine, în acest context, Asociația Elevilor din Constanța a solicitat instanței de judecată să oblige Consiliul Județean să respecte legea, și să acorde tarife reduse sau chiar gratuitate pentru elevi și studenți la transportul în comun.
Din păcate, se pare că nici judecătorii nu înțeleg importanța socială a acestor servicii, mai ales în mediul rural, acolo unde transportul este vital pentru asigurarea accesului la educație. Nu ne pasă de copiii noștri!
În loc să caute o soluție pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestei probleme, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu preferă să se judece cu elevii, să priveze astfel toți copiii din județ de unul dintre cele mai importante drepturi, educația.
Ba mai mult decât atât, după ce ieri Curtea de Apel Constanța a respins solicitarea AEC, Țuțuianu s-a grăbit să iasă în presa locală, pentru a se lăuda cu “impresionanta” sa victorie împotriva constănțenilor.
Atitudinea șeful CJ a avut ca singur efect escaladarea acestui conflict nedorit, și prin urmare, Asociația Elevilor i-a răspuns prin următorul comunicat:
“Asociația Elevilor din Constanța a luat act de decizia Curții de Apel Constanța și continuă demersurile pentru respectarea drepturilor elevilor. Pe 16 octombrie, Curtea de Apel Constanța a respins în mod definitiv acțiunea formulată de Asociația Elevilor din Constanța cu privire la obligarea Consiliului Județean Constanța de a emite o hotărâre, prin care să se aprobe tarife speciale pentru elevi și studenți.
Legea educației naționale prevede dreptul elevilor de a beneficia de tarif redus la transportul județean, aspect confirmat și de către Tribunalul Constanța, și de către Curtea de Apel Constanța.
Tariful redus, în interpretarea legislației naționale și europene, reprezintă obligația impusă operatorilor de transport de a acorda un tarif distinct pentru anumite categorii de călători”
Curtea de Apel Constanța NU cunoaște noua lege. O știe doar pe aia veche!
“În hotărârea dată în prima instanță, Tribunalul Constanța, a motivat respingerea acțiunii pe existența a două acte normative secundare: Ordinul ministrului educației naționale nr. 4055/1996 și Hotărârea Guvernului nr. 309/1996 care sunt contrare Legii educației naționale și legislației speciale privind transportul în unitățile administrativ teritoriale.
Aceste acte secundare, vechi și nevalabile, dar apreciate ca fiind în vigoare de către instanțe, precizează că elevii achiziționează titlurile de călătorii la preț întreg, urmând ca diferența să fie decontată de către unitățile de învățământ, în timp ce Ordinul ANRSC nr. 272/2007, modificat în 2019 prin Ordinul nr. 134/2019 prevede că elevii achiziționează la un preț redus, iar operatorul de transport beneficiază de diferența de tarif.
Amintim că poziția Asociației Elevilor din Constanța a fost susținută și de către Ministerul Educației Naționale prin emiterea unui punct de vedere într-o speță similară, dar și prin abrogarea Ordinului nr. 4055/1996 prin Ordinul nr. 4223/2019.”
Asociația Elevilor va acționa în instanță toate școlile și primăriile, pentru banii de transport
“Fără a critica decizia Curții de Apel Constanța, care poate fi supusă unor căi extraordinare de atac, precizăm că urmare a acestei decizii, deși nu suntem de acord cu ea, Asociația Elevilor din Constanța se va îndrepta împotriva unităților de învățământ, primarilor și consiliilor locale, pentru respectarea drepturilor elevilor, recunoscute de către instanțe, cale de urmat de altfel sugerată și de Consiliul Județean Constanța și instanțele judecătorești.”
AEC: “Horia Țuțuianu are o atitudine ticăloasă”
“Referitor la declarația președintelui CJC, dovedim, încă o dată, că a încălcat legea transportului public, fapt dovedit prin controlul efectuat de către ANRSC, care s-a soldat cu amendarea conducerii CJC, și controlul intern efectuat de către Direcția Juridică din cadrul consiliului.
Condamnăm atitudinea ticăloasă a președintelui Consiliului Județean Constanța care se bucură în acest moment, și dă dovadă de indiferență față de problemele și nevoile copiilor din Constanța deoarece, în acest moment, ne obligă să ne îndreptăm împotriva școlilor, primarilor și consiliilor locale astfel încât, drepturile noastre să fie respectate.
Ne așteptăm la un nou val de procese în care, de data asta, vina va fi aruncată de la consiliile locale către consiliul județean. Ne aflăm într-un ping-pong instituțional, în care oamenii politici dau dovadă de o lipsa totală de empatie față de nevoile copiilor” a declarat Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.