De ce ignoră procurorii grupul infracțional organizat din Primăria Agigea?

Cea mai mare satisfacție o trăiește jurnalistul atunci când în urma unei anchete pe care a scris-o, procurorul ia măsuri. Din păcate, în Constanța situația asta nu s-a mai văzut de multă vreme. Procurorii noștri parcă au intrat într-o stare de hibernare, și, așa cum spune proverbul, când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă.

Și da, șoarecii joacă. Am prezentat cazuri CLARE de corupție aproape în fiecare primărie din județul ăsta, pe care domnii procurori continuă să le ignore. Vorbim despre furturi de sute de hectare, trecute abuziv în tolba unor șmecheri sau chiar de sifonări evidente de bani publici către firmele primarilor sau a viceprimarilor sau pur și simplu a diferiți indivizi apropiați de liderii administrației locale.

Poate cea mai coruptă administrație locală din județul Constanța este cea de la Agigea. După un model bine copiat de la prietenii din Năvodari, la Agigea hectare întregi de terenuri și chiar lacul din comună s-au confiscat, pentru a deveni proprietatea șmecherilor care au pile la administrația locală.

Agigea, comuna ținută în evul mediu pentru profitul primarului

Prima achiziție importantă pe care a făcut-o în acest an administrația locală din Agigea, la finele lunii ianuarie, a reprezentat cumpărarea de servicii de vidanjare, pentru locuitorii din comună. Primăria Agigea a plătit 134.970 lei pentru a vidanja fosele localnicilor. Ar fi putut să le tragă canalizare, dar unde mai era afacerea? Pentru că, evident, la mijloc e o afacere.

Agigeanul are o fosă, pe care vrea s-o vidanjeze, periodic. Primăria îi spune agigeanului ”plătești doar jumătate, către Asus Service, restul suport eu”. Practic firma încasează din ambele părți. Agigeanul crede că Primăria i-a făcut o favoare, ajutându-l cu jumătate din cost. În realitate însă, firma aparține familiei primarului Cîrjaliu, aici fiind de fapt interesul, nu binele agigeanului.

Aceeași firmă a fost plătită în trecut și pentru alte servicii prestate Primăriei. Suntem convinși că se va întâmpla și în viitor. Primarul ia din buget și bagă în buzunarul firmei lui. Iar procurorii dorm.

Cum știm că e firma lui Cîrjaliu? E simplu. O trădează numărul de telefon, pe care nici nu s-au obosit să-l schimbe. Numărul de telefon este 0723560501. Căutați-l pe Google. Veți afla că e asociat și unei firme de pază, care aparține fratelui primarului, Bogdan Cîrjaliu.

cirjaliu

Al doilea număr de telefon este 0721951704. Și pe acesta îl găsești asociat cu firma SCAN SRL, patronată de fratele primarului împreună cu soția sa.

Atât este de ușor să înțelegi că primarul din Agigea oferă contracte din banii publici ai comunității către o firmă patronată, prin intermediari, chiar de familia sa. O muncă de zece minute pentru orice procuror care se respectă. Problema e că nu se respectă.

Primarul din Agigea și-a construit restaurant de pește printr-o serie de abuzuri grosolane

pjimage (5)

Dacă un procuror devotat meseriei lui ar cerceta modul în care s-a născut afacerea Golful Pescarilor, s-ar lua cu mâinile de cap. Restaurantul cu același nume s-a născut din megalomania primarului, care s-a îmbolnăvit de ciudă pentru că în zona respectivă se născuse restaurantul Pescăria lui Matei, o afacere care mergea de minune.

În curtea lui Cîrjaliu cineva și-a permis să facă bani mulți, iar asta îl omora cu zile pe primarul din Agigea. Așa că fostul milițian ajuns în fruntea comunei s-a pus pe treabă și, la un an după ce Pescăria lui Matei se înființase, propune o comisie de inventariere, care trebuia să întocmească două tabele. În primul, trebuiau înscrise terenurile și clădirile din domeniul public al localității, în speță drumuri publice, piețe publice, școli publice și altele asemenea. În al doilea, terenurile și clădirile din domeniul privat. Comisia avea obligația legală să verifice dacă bunurile private au fost dobândite legal de Comuna Agigea, mai exact dacă au fost obținute prin cumpărare, donație, legat, accesiune, prin schimb, ca bunuri fără stăpân sau lipsite de moștenitori, ca terenuri rămase de pe urma desființării fostelor cooperative agricole de producție etc., etc. În toate cazurile, era vorba de modalități legale de dobândire. Încălcându-și menirea legală, comisia a inventariat în domeniul privat aproximativ 1.000 de terenuri și clădiri, fără a verifica modul legal prin care acestea au fost dobândite în proprietate privată de Comuna Agigea. Această listă a fost însușită de Consiliul Local Agigea, la propunerea lui Maricel Cârjaliu, prin hotărârea nr. 92 din 19 martie 2012.

Nimeni din Consiliul Local nu a pus în dubiu deciziile comisiei numită de primarul milițian. Au ridicat mâna și au votat confiscarea acestor 1000 de terenuri, printre care și o mare parte din terenul familiei Datcu, în vecinătatea Pescăriei lui Matei, toate intrând în proprietatea comunei, adică la dispoziția primarului. Efectele s-au văzut imediat, sute de oameni reclamând pierderea unor proprietăți, dar, autoritățile au tăcut și au girat furtul, refuzând să facă dreptate.

Așa s-au pus bazele locației pe care urma să se construiască restaurantul Golful Pescarilor. Printr-o ilegalitate de zile mari. Practic, primarul a reinterpretat legea după bunul plac. Avea un singur scop, voia un restaurant de pește și nu s-a lăsat până nu l-a obținut.

A urmat împărțirea. Terenul din jurul restaurantului Pescăria lui Matei a fost lotizat, împărțit în șapte locuri. Așa au ajuns reprezentanții localului să fie umiliți, obligați să ceară în concesiune o bucată din terenul pe care până nu de curând îl avuseseră în proprietate, pentru a-și putea desfășura activitatea, până la o decizie în consecință a instanței.

S-a rezolvat cu terenul, vine și firma 

Odată rezolvată problema terenului, a fost nevoie de o societate comercială care să intre în pâine. Așa s-a înființat Cherhanaua Bibanu SRL, cu sediu social într-un spațiu din Agigea, asociat cu afacerile familiei Cîrjaliu. Firma nu avea încă teren, dar știa că se vrea o cherhana. Pentru că evident, mersul fusese dictat dinainte, planul era bine stabilit. Și, la doar o lună după înființare, firma cea nouă participă la o licitație organizată de Primăria Agigea, pentru un teren de 1700 mp. Adresa, strada Meduzei, nr 6, lotul 5. Adică unul dintre loturile confiscate de la familia Datcu, în apropierea Pescăriei lui Matei.

S-a încheiat astfel contractul de concesiune 8879/10.04.2013, între Primăria Agigea și Cherhana Bibanu SRL, urmat de procesul de predare primire al terenul 8880 din aceeași zi. Totul pe mare grabă, după cum se observă. Cât credeți că se obliga să plătească firma nou înființată pentru un teren care e situat totuși pe malul mării? 1700 de euro. Adică fix un euro pe metru pătrat. PE AN. Adică 140 de euro pe lună sau aproximativ 4,6 euro pe zi. Dacă mai găsiți un teren, pe malul mării, de concesionat pe 25 de ani, la prețul respectiv, anunțați-ne și pe noi, pentru că așa afacere, doar să fii extrem de norocos să prinzi. Sau poate să fii prieten cu omul care gândise toată afacerea asta, de la cap la coadă. Iar în timp, lucrurile s-au lămurit.

Imediat ce afacerea prinde contur, afaceristul Ianis Caracotă renunță la tot, cedând noua cherhana lui Dumitru Stanciu, un mecanic auto din Agigea. De ce lui Stanciu? Pentru că este finul lui Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului.

Concesiunea ieftină, înlocuită cu o vânzare ”de pomană”

Odată cu intrarea lui Stanciu în poveste, planul a mers mai departe. La nici șase luni de la concesiunea către Cherhanaua Bibanu, administrația locală vinde terenul către această firmă, pentru un preț pe care pe stradă l-am numi ”pomană”. 33.136 de euro, pentru un teren pe malul mării. Surprinzător este faptul că vânzarea s-a făcut direct între Primărie și societatea comercială, fără a exista în acest sens o hotărâre de Consiliu Local, așa cum prevede legea. Dar, legea pentru unii e opțională.

Un alt detaliu extrem de interesant, pe care l-am sesizat din actele pe care le deținem, este că societatea comercială Cherhanaua Bibanu plătea deja o parte din suma cerută, chiar înainte ca terenul să fie scos la licitație, ceea ce arată clar că planul fusese bine stabilit dinainte. Și că s-au grăbit teribil să acopere un furt epocal.

Iar ca să acopere totul, la scurt timp societatea și-a schimbat numele în Golful Pescarilor iar strada s-a redenumit aleea Golfului, pentru ca totul să se acopere.

Ginerele primarului primește o felie din afacerea Golfului Pescarilor 

cirj

În urma articolelor pe care le-am scris despre restaurantul Golful Pescarilor, despre care am spus încă de la început că este al primarului Maricel Cîrjaliu, acesta a decis să nu se mai ascundă. Astfel, în 2018, ginerele primarului primește și el 10 % din restaurantul de pe malul mării, cumpărând, oficial, de la ceilalți asociați, partea respectivă, pentru imensa sumă de 100 de lei. De ce ai ceda 10 % dintr-o afacere de milioane unui tânăr fără afaceri sau experiență? Poate pentru că așa a ordonat tata socrul?

Niște oameni de bine din Agigea ne explicau, zilele trecute, că pe numele primarului Maricel Cîrjaliu au fost depuse peste 89 de plângeri penale, în ultimii ani. Nu știm ce s-a întâmplat cu ele. Ce știm este că Maricel Cîrjaliu își permite să urineze pe lege, după bunul lui plac, iar la cum stau lucrurile în Agigea, pare că procurorii sunt cei care i-o scutură, înainte s-o bage înapoi în pantaloni, scuzați-ne expresia.

Pentru că în Agigea până și Facebook este controlat și cenzurat de primarul Cirjaliu, am creat un grup dedicat acestei comune. Se numește Agigea Necenzurat, vă invităm să participați și să discutăm împreună, liber, despre problemele localității. 

 

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular