Reprezentantul Guvernului în teritoriu, George Niculescu, a demonstrat astăzi că va respecta legea indiferent de situațiile apărute. Chiar dacă dezvoltatorul de pe bulevardul Tomis este rudă cu soția sa, prefectul Niculescu a sesizat autoritățile, pentru a verifica legalitatea lucrărilor. Mai mult decât atât, prefectul a verificat modul în care s-au desfășurat lucrurile până în acest moment.
”Doresc să vă informez asupra faptului că am verificat acțiunile întreprinse de Instituția Prefectului județului Constanța, până la preluarea mandatului, respectiv finalul anului 2019, în ceea ce privește aspectele referitoare la lucrările începute la terenul situat in Bd. Tomis nr 49A.
Astfel, în luna aprilie 2016, Curtea de Apel Constanța a sesizat Prefectura Constanța cu privire a organizarea unui șantier în zona respectivă, apreciind că acest lucru poate reprezenta o etapa prealabilă edificării unei construcții. Prin intermediul documentului s-a solicitat verificarea asupra unui aspect esențial, respectiv dacă pentru teren există Certificat de Urbanism sau Autorizație de Construire, precum și dacă transformarea din spațiu verde a fost făcută în mod legal și s-au solicitat copii ale HCLM-ul privind modificarea PUZ-ului.
Mai departe, în data de 04 mai 2016, Prefectura Constanța le-a înaintat către Primăria Constanța și a cerut eliberarea documentelor solicitate de către Curtea de Apel Constanța. De asemenea, tot în data de 04 mai 2016, Prefectura a înaintat o solicitare și către ISC Constanța prin care cerea să informații privind avizul de emitere / eliberare a autorizației de construire.
Mergând pe firul documentelor, în 13.05.2016, Primăria Constanța a răspuns Prefecturii indicând că pentru respectivul teren au fost emise în data de 08.12.2015. următoarele documente:
– Certificat de urbanism pentru cercetare arheologică și organizare de șantier.
– Certificat de urbanism pentru Elaborare PUD pentru construire imobil P+4. Mai mult, Primăria a dispus către Direcția Poliția Locală, Serviciul disciplină în construcții să procedeze la verificarea la fața locului. În plus, a transmis către Prefectură toate documentele solicitate.
În data de 27.05.2016, Prefectura trimite către Curtea de Apel Constanța documentele solicitate, așa cum au fost ele primite de la Primărie.
În 03.06.2016, Curtea de Apel face revenire și cere clarificări cu privire la modificarea regimului juridic al terenului respectiv, adică transformarea destinației din parc / spațiu verde în zonă construibilă.
În data de 10.06.2016, Prefectura aduce la cunoștința Primăriei solicitarea Curții de Apel și cere clarificări privind situația terenului și a destinației acestuia.
În 28.06.2016, Primăria aduce la cunoștința Prefecturii și Curții de Apel că a eliberat toate documentele solicitate. În ceea ce privește solicitarea privind clarificarea regimului juridic, supune atenției faptul că aceasta este o formulare incorectă, sens în care recomandă faptul că trebuie făcută referire la regimul economic al terenului și nu la cel juridic, stabilit printr-un certificat de urbanism, emis în conformitate cu reglementarile urbanistice aprobate în prealabil. În plus, pune în vedere Curții de Apel faptul că cererea de a anula certificatele de urbanism emise este nefondată!
Din momentul sesizărilor primite, vă aduc la cunoștință faptul că pentru respectarea ordinii de drept, garantarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, am formulat noi adrese către ISC Constanta, Direcția Județeană pentru Cultură și Primăria Municipiului Constanța pentru a verifica întreaga documentație care a stat la baza emiterii avizelor, hotărârilor și a autorizației de construire.”, a declarat prefectul județului Constanța, George Niculescu.