P.M.P. Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, anunță că a fost depus proiectul de hotărâre inițiat de acesta prin care se solicită aprobarea achiziției de catre CJC a constructiei ”Debarcader” din statiunea Mamaia.
„În data de 18.02.2020 am inițiat proiectul de hotărâre prin care am solicitat să se aprobe intenția C.J.C. de a prelua construcția specială Debarcader, situată în Mamaia – zona Casino. Această intenție a fost materializată prin hotărârea C.J.C. nr. 31/18.02.2020, iar în urma acestei hotărâri am realizat demersuri către societatea Litoral S.A. (aflată în lichidare voluntară) și am solicitat acesteia acceptul de a prelua Debarcaderul, cunoscut ca „Pasarela Regală”. Prin adresa nr. 617/19.08.2020, S.C. Litoral S.A., prin lichidator, și-a dat acceptul pentru preluarea construcției speciale ”Debarcader” din Mamaia. Având în vedere adresa menționată mai sus, am inițiat referatul de aprobare înregistrat sub nr. 24078 din 09.09.2020 în vederea întocmirii proiectului de hotărâre pentru achiziția acestui obiectiv de importanță istorică pentru Constanța. Sunt convins că reabilitarea acesteia va aduce un plus de valoare Constanței și turisumului, Pasarela Regală și Barul Maritim devenind astfel un punct de atracție pentru turiști”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz.
Edificiul pe care vicepreședintele CJC, Claudiu-Iorga Palaz, dorește să fie reabilitat a fost inaugurat în perioada interbelică, în anul 1935, în prezența Regelui Carol al II-lea. Complexul găzduia un restaurant modern, cabine pentru plajă în clădirile laterale, un cazino și o pasarelă ce se avânta în mare, unde se afla singurul bar maritim din Europa. Cazinoul din Mamaia, împreună cu pasarela ce ieșea în mare, reprezentau centrul de atracție al turismului din stațiune, alături de alte două simboluri interbelice – Castelul Reginei Maria, inaugurat în anul 1926 și Hotelul Rex, inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea, în anul 1936.
– Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța
– Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal: www.constanta.ro
– CUI mandatar financiar coordonator: 21200020