No menu items!
No menu items!

Cu un vot poți schimba destine! Mihai Lupu: ”Trebuie să dăm restart județului Constanța”

Scrutinul din 27 septembrie este important pentru fiecare constănțean în parte, dar este crucial pentru județul Constanța. Este momentul în care trebuie să înceapă renașterea Constanței, în care o echipă nouă, profesionistă, cu bune intenții, să preia administrarea județului și să îl aducă în top, acolo unde îi este locul. Constanța are ocazia să facă o schimbare, să pornească pe calea europeană, să recupereze timpul pe care l-a pierdut în două decenii fără proiecte, fără investiții, fără implicare.

Partidul Național Liberal, prin Mihai Lupu, candidatul la președinția Consiliului Județean Constanța, va aduce în administrația constănțeană modelul european.

”Constanța nu trebuie să rateze trenul european al dezvoltării. Toate țările europene vor cunoaște o dezvoltare rapidă cu fondurile uriașe alocate de Planul de redresare economică al UE și bugetul pe 2021-2017. Constănțenii nu își pot permite să piardă acest tren și să rămână și mai mult în urmă alături de PSD. Alegerea este simplă: Investiții sau stagnare, PNL sau PSD. Este o alegere fundamentală pentru viața și pentru viitorul nostru. Avem de recuperat decalajele față de alte județe din țară și față de Uniunea Europeană. Trebuie să avem și noi condiții de trai normale, oportunități de joburi și de business, așa cum se întâmplă în alte județe cu administrație liberală. Dacă la ei se poate și la noi se poate. La ei totul a început cu un vot pe care l-au dat în 2004, în 2008, în 2012 sau chiar în 2016. De votul de duminică al fiecărui constănțean depinde șansa noastră de a ieși din stagnare”, spune Mihai Lupu.

Dezvoltarea prin investiții, competitivitate și inovare 

Exemplele de succes ale administrației locale sunt liberale, atât în județul Constanța cât și în întreaga țară. S-a mizat pe fondurile europene și pe politici care au pus accentul pe investiții, pe dezvoltare, pe modernizare, pe refacerea patrimoniului local, pe susținerea culturii, a sportului și a turismului local.

Viziunea PNL pentru județul Constanța este bazată pe dezvoltarea prin investiții, pe competitivitate și inovare, nu prin consum nesăbuit și risipă din banii românilor.

”Programul meu pentru județul Constanța are la bază problemele pe care le-am observat stând zi de zi în județ, alături de oameni.

Am ascultat oamenii din cele mai sărace comunități, m-am sfătuit cu primarii din județ, le-am ascultat prolemele. Sunt multe probleme în județul Constanța.

În Constanța trebuie să investim în servicii sociale, medicale și în educație.

Avem nevoie de o bază trainică pe care să construim un județ puternic și bogat. Vreau să fie încurajată performanța școlară, este nevoie ca toți copiii să meargă la școală. Județul are nevoie de strategii de integrare în muncă, trebuie sprijinite ONG-urile care lucrează în comunitățile vulnerabile. Constănțenii din zone sărace, cei care au proleme în a-și găsi un loc de muncă, trebuie sprijiniți pentru a nu mai depinde de serviciile sociale, trebuie să li se ofere șansa la o viață decentă, stabilă financiar, la un trai normal. Iar acesta este rolul autorităților locale”, explică Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța.

Soluții pentru un județ european 

Acesta subliniază că interesul său este de a sprijini mediul de afaceri și antreprenoriatul local. Poziția strategică a județului Constanța, portul și turismul nu sunt suficiente pentru a asigura prosperitatea constănțenilor.

”Faptul că autoritățile nu au avut viziune, că nu au avut interes în a atrage investiții și de a diversifica sfera afacerilor derulate în județul Constanța a creat mari proleme și a adus declinul economic pe care îl parcurgem. Constanța trăiește din turism și din afacerile din port. Din păcate, în ultima vreme niciunul dintre aceste domenii nu au fost înfloritoare, iar acest lucru se resimte în buzunarul constănțenilor. Crește șomajul, se colectează mai puține taxe și impozite la bugetul local, scade bugetul pentru investiții în oraș, în județ, pentru infrastructură. Asta înseamnă școli nerenovate, înseamnă subdimensionarea bugetelor pentru sistemul local de sănătate.

Trebuie să dăm restart! Județul Constanța are nevoie de parcuri industriale, de acceleratoare de business, astfel încât să se transforme într-un hub de afaceri. Județul Constanța are nevoie de tineri, pe care nu mai trebuie să îi lăsăm să plece în alte orașe sau în alte țări. Tinerii Constanței au nevoie de noi! Cu viziune și cu muncă serioasă, vom demonstra că se poate. Votul este puterea de a hotărî viitorul! Tu decizi ce se întâmplă în județul Constanța în următorii 4 ani. Votează pe 27 septembrie!”, a conchis Mihai Lupu, candidatul la președinția Consiliului Județean Constanța.

Comandat de Organizația Județeană PNL Constanța

Executat de Dorian Punctro Press SRL

Cod mandatar financiar 21200012

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular