No menu items!
No menu items!

Patru migranţi sirieni şi două călăuze depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

DSC05682Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, au depistat patru cetăţeni sirieni care au încercat sa treacă ilegal frontiera în România, pe jos, din Bulgaria, cu scopul de a ajunge în Germania.
Grupul de migranţi urma să fie preluat de doi complici, un cetăţean bulgar şi un român, care intenţionau să-i transporte cu un autoturism spre destinaţie.
În data 14.10.2013, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare, au depistat şi reţinut, în apropierea frontierei de stat, trei persoane de sex feminin si o persoană de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cu ocazia primelor verificări, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste între 39 şi 59 ani, care au trecut, la adăpostul întunericului, frontiera de stat prin „zona verde”, cu scopul de a ajunge în Germania.
Cetăţenii sirieni au declarat faptul că urmau să fie preluaţi în apropierea frontierei de un cetăţean bulgar care le-a promis, in schimbul unei sume de bani, că îi va ajuta să fie transportaţi în Germania.
Lucrătorii noştri au intensificat verificările în zona de competenţă şi au depistat, pe raza localităţii Almălău – judeţul Constanţa, aflată în apropierea frontierei cu Bulgaria, un autoturism marca Dacia Logan cu numere de Bucureşti, condus de un cetăţean român, de 35 ani, în care se mai afla un cetăţean bulgar, în vârstă de 31 ani, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Cei doi bărbaţi au recunoscut, în timpul audierilor, că urmau să preia grupul de migranţi sirieni.
Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor sirieni actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001, iar ceilalţi doi bărbaţi vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migranţi”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 71, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular