Prietenul lui Mazăre, Ionuț Barbu, cercetat de DNA pentru activități infracționale

ionut barbu mazareIonuț Barbu, unul dintre veșnicii abonați la contracte cu Primăria Constanța și cunoscut ca apropiat al primarului Radu Mazăre, este cercetat de DNA fiind acuzat că alături de alte persoane a derulat acțiuni infracționale. Asociat cu Elan Schwartzenberg în SeaView Media și Seaview Advertising, afaceristul este cercetat alături de patronul Realitatea Tv, Maricel Păcuraru. Iată comunicatul întreg remis de către DNA:

În completarea comunicatului de presă nr. 897/VIII/3 din data de 14 octombrie 2013, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să facă următoarele completări:
În cauza penală mediatizată prin comunicatul de presă menţionat mai sus, procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: AMARIȚEI MIREL MIRCEA, PĂCURARU MARICEL, BARBU SORIN IONUŢ.
Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale şi din cadrul Brigăzii Specializate de Intervenţii a Jandarmeriei Române.
Învinuiților li s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular